1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

antrenorCSMnouDambovitapenet, Volei / Italianul Giovanni Caprara a fost numit în funcţia de antrenor al echipei feminine de volei CSM Târgovişte, a anunţat clubul dâmboviţean pe pagina sa de Facebook. ''Giovanni Caprara este antrenorul cu cel mai impresionant CV care a antrenat vreodată în campionatul României'', susţine clubul, precizând că italianul a câştigat titlul mondial cu naţionala de volei feminin a Rusiei în 2006 și are în palmares şi două medalii de bronz la Campionatul European de volei feminin, patru trofee Champions League (1999, 2000, 2005, 2015), o Cupă CEV, o Cupă Mondială a Cluburilor.

Caprara a câştigat în Italia patru titluri de campion naţional, trei cupe ale Italiei şi cinci Supercupe, dar are şi un titlu de campion al Turciei.

El a pregătit patru echipe naţionale, Rusia, Grecia, Olanda şi Azerbaidjanul, iar la nivel de club le-a antrenat pe Club Bergamo, Asystel Novara, Eczacibaşi Istanbul şi Casalmaggiore.

Giovanni Caprara va pregăti echipa până la finalul sezonului, după ce clubul târgoviştean s-a despărţit de sârbul Dragan Nesic pe 22 februarie.

CSM Târgovişte şi CSM Alba Blaj au fiecare 42 de puncte după 15 etape şi un setaveraj identic (44-8). Italianul va debuta astăzi pe banca CSM-ului, în meciul de la Bacău contra echipei gazdă.

Foto: CSM Târgoviște, facebook

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii