Minifotbal

Apelează 0729379596

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

cetatea2344Regulamentul - bată-l vina, pune beţe-n roate organizatorilor! Din păcate, ca multe alte documente şi decizii emise, cu loc de interpretare, AJF Dâmboviţa cade în propria-i capcană! Campionatul s-a terminat, dar nu s-a decis...nimic! 

 

Liga a 6-a s-a încheiat de câteva săptămâni, dar AJF Dâmboviţa n-a dat nici până acum publicităţii numele echipelor promovate! Nu este o „noutate”, pentru că şi sezonul precedent a fost cam la fel, astfel că au fost promovate şi echipe care nu au avut nicio legătură cu „meritul sportiv”. Cam aşa a fost promovată... Viitorul Straoşti - echipă care termina pe locul 7, ca să dăm doar un exemplu! Ei bine, ce face AJF Dâmboviţa, că să... împace şi „capra şi varza”? Regulamentul este mai mult decât ambiguu: promovează, din Liga a 6-a, 3 echipe - câştigătoarele celor două serii - Nord şi Sud, plus cea echipă de pe locul 2! Conform căror criterii? Sincer şi credem că toţi vor fi de acord, fără a minimaliza efortul altora, Cetatea Târgovişte merită să joace în Liga a 5-a, dar... „regulamentar” - prima opţiune este Viitorul Tomşani! Necazul este altul - au fost două serii... inegale! La număr de puncte nu prea merge s-o treci pe Cetatea în faţă, pentru că una a jucat 18 meciuri, alta... 22! Rămâne criteriul de bază: număr de puncte, raportat la acelaşi număr de jocuri. Scăzând rezultatele Cetăţii cu echipele de pe locurile 11 şi 12, linia de clasament a „străjerilor”... cade:

Viitorul Tomşani 18 14 0 4 59-34 42p
Cetatea Târgovişte 18 12 4 2 64-24 40p

Singura variantă a organizatorilor este promovarea a 5 echipe din Promoţie, pentru ca cele 3 serii de Onoare să ajungă la număr egal de echipe - fiecare câte 18: primele 3 din Nord şi primele două din Sud! Este o soluţie de avarie, cel puţin până AJF-ul va avea un regulament clar, dar mai ales „afişat” la „intrare”!

Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează!

Horoscop

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii