Minifotbal

Apelează 0729379596

5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (1 vot)

meci46Aşa cum am anticipat, a fost o etapă grea pentru primele clasate din Liga a 5-a. Am asistat la o schimbare de lider în Nord, „mişcări” pe podiumul Sudului şi o relansare a disputei în Vest! * Scurte comentarii pe marginea etapei, rezultate, clasamente şi programul rundei viitoare!

 

Seria NORD - Etapa a 19-a
Nu ştim cum, dar noi am anticipat schimbarea liderului în seria Nord, chiar dacă Pietroşiţa nu este o super echipă, are însă... voinţă! Sigur, n-am fost la faţa locului, dar credem că meciul a fost unul de mare luptă, încheiat cu o victorie la limită a gazdelor şi o contestaţie a fostului lider * Noul lider - Sportul Voineşti are ocazia să ne demonstreze dacă merită sau nu să păstreze fotoliul de lider, pentru că duminică - în... „Cartierul veseliei”, nu va fi aşa de simplu: vor veni... „săgeţi” din toate direcţiile! * Din păcate, am avut şi un meci întrerupt, în fapt ultimul al rundei, încheiat pe fondul unei... bătălii generale, după cum am fost informaţi! Chiar dacă cineva sublinia că „doar primarul şi vreo câţiva spectatori de la oaspeţi s-au bătut”, chiar nu putem să credem că oaspeţii au venit la Săcuieni să se răfuiască între ei... * Aşadar, duminica viitoare, „capul de afiş” este meciul de la Gura Ocniţei: Săgeata (lui... Wilhelm Tell!) vs „mărul” de Voineşti!

Rezultatele etapei a 19-a
Voinţa Pietroşiţa - Luceafărul Dărmăneşti 1-0 (c)
Unirea Lucieni - Voinţa Buciumeni 1-4
Flacăra Şuţa Seacă - Sportul Runcu 3-1
Victoria Comişani - Săgeata Gura Ocniţei 0-1
Pomicola Raciu - Olimpicii Ulmi 1-2
Sportul Voineşti - Voinţa Bezdead 3-1
Viitorul Răzvad - ASG Doiceşti 1-0
Viitorul Ocniţa - Voinţa Tătărani întrerupt
(min.70 - la scorul de 3-1)
Voinţa Săcuieni - Voinţa Adânca 2-4

Clasament
1.Voineşti 18 16 1 1 73-22 49
2.Dărmăneşti 18 15 1 2 82-27 46
3.Şuţa Seacă 18 12 3 3 51-22 39
4.Tătărani 17 12 2 3 55-27 38
5.Runcu 18 10 3 5 60-37 33
6.Ulmi II 18 11 0 7 44-37 33
7.Raciu 18 10 1 7 58-35 31
8.G.Ocniţei 17 9 1 7 40-24 28
9.Adânca 18 9 1 8 40-53 27*
10.Răzvad 18 8 2 8 47-35 26
113.Buciumeni 17 7 2 8 35-40 22*
12.Bezdead 18 7 0 11 43-55 21
13.Doiceşti 17 5 2 10 42-40 17
14.Pietroşiţa 18 5 1 12 25-66 16
15.Săcuieni 18 4 1 13 33-92 13
16.Comişani 18 4 0 14 23-67 12
17.Lucieni 18 3 0 15 24-57 9
18.Ocniţa 16 1 1 14 21-69 4
*penalizare 1p - decizie CCD

Etapa viitoare, a 20-a, duminică, 15 aprilie

Voinţa Tătărani - Voinţa Săcuieni
Voinţa Adânca - Voinţa Pietroşiţa
Luceafărul Dărmăneşti - Unirea Lucieni
Săgeata Gura Ocniţei - Sportul Voineşti
Flacăra Şuţa Seacă - Victoria Comişani
Voinţa Bezdead - Pomicola Raciu
Olimpicii Ulmi II - Viitorul Răzvad
ASG Doiceşti - Viitorul Ocniţa
Sportul Runcu - Voinţa Buciumeni

Seria SUD - Etapa a 19-a
Gaz Metan Finta a coborât pe locul 3, dar cu un meci mai puţin, în vreme ce liderul - Unirea Răcari s-a distanţat acum la 5 puncte, faţă de următoarea clasată - ACS Tărtăşeşti, ultima învingătoare prin... abandon (Flacăra Ghineşti s-a retras din teren, în inferioritate numerică) * Curată anomalie în seria Sud: Libertatea Urziceanca are 18 meciuri - Gaz Metan Finta doar 16! Să fie de vină doar... vremea sau şi organizatorii? * Urban Titu n-a reuşit nici măcar o remiză la Dobra - care etapa trecută a fost „dibuită” de... Flacăra Ghineşti, la „sesizare” şi pierde teren. Duminică vom avea însă două meciuri „grele”: Titu va Tărtăşeşti şi Lunguleţu vs Finta!

Rezultatele etapei a 19-a
Unirea 2016 Răcari - Luceafărul Bolovani 3-0
Săgeata Branişte - Viitorul Mircea Vodă 4-2
Voinţa Podu Rizii - Olimpia Mărceşti 3-1
Viitorul Dobra - Urban Titu II 2-0
Viitorul Gheboaia - Unirea Nucet 3-2
ACS Tărtăşeşti - Flacăra Ghineşti 3-0
Libertatea Urziceanca - Unirea Sl.Moară 7-0
Publirex Ciocăneşti - Fulgerul Lunguleţu 3-4
Gaz Metan Finta stă

Clasament
1.Răcari 17 15 0 2 80-14 45
2.Tărtăşeşti 17 13 1 3 59-33 40
3.Finta 16 13 0 3 66-23 38*
4.Urziceanca 18 9 5 4 51-31 32
5.Titu II 17 10 1 6 49-35 31
6.Gheboaia 17 8 2 7 34-36 26
7.Dobra 16 8 1 7 44-48 25
8.Bolovani 17 7 3 7 36-37 24
9.Braniştea 17 7 2 8 50-57 23
10.Podu Rizii 17 7 1 9 30-38 22
11.Nucet 17 7 1 9 43-53 22
12.Sl.Moară 16 6 1 9 32-50 19
13.Lunguleţu 17 6 0 11 47-57 18
14.Mărceşti 17 5 1 11 35-53 16
15.Ghineşti 17 4 1 12 23-54 13
16.Ciocăneşti 16 4 1 11 25-49 12*
17.Mircea Vodă 17 3 2 12 27-59 11
*penalizare 1p - decizie CCD

Etapa viitoare, a 20-a, duminică, 15 aprilie
Fulgerul Lunguleţu - Gaz Metan Finta
Unirea 2016 Răcari stă
Luceafărul Bolovani - Săgeata Branişte
Urban Titu II - ACS Tărtăşeşti
Voinţa Podu Rizii - Viitorul Dobra
Flacăra Ghineşti - Viitorul Gheboaia
Unirea Nucet - Libertatea Urziceanca
Unirea Sl.Moară - Publirex Ciocăneşti
Olimpia Mărceşti - Viitorul Mircea Vodă

SERIA VEST - Etapa a 17-a
Voinţa Vişina a fost învinsă la Potlogi şi se vede egalată de Dinamo Odaia Turcului, ultima făcând scor cu Picior de Munte! Ploaie de goluri şi la Mogoşani, dar aşa cum ne-am obişnuit avem şi... contestaţie! Se strânge clasamentul - Olimpia Morteni câştigă la Ioneşti şi vine la un punct în spatele primelor două clasate * Spicul Jugureni și Viitorul Odobeşti adună puncte, iar Cobia şi Potlogi (încă) mai speră! * Duminică avem Odaia Turcului vs Jugureni, dar şi Odobeşti vs Potlogi, un meci între vecini - geografic şi în clasament!

Rezultatele etapei a 17-a
FC Potlogi - Voinţa Vişina 2-1
AS Corbii Mari - Viitorul Odobeşti 2-0
Viitorul Burduca - Viitorul Găeşti 3-1
Unirea Cobia - Viitorul Straoşti 3-2
Sportul Mogoşani - PCM Ungureni 9-1 (c)
Voinţa Ioneşti - Olimpia Morteni 1-3
Spicul Jugureni - Petrolul Răscăieţi 3-1
Dinamo Odaia Turcului - Olimpia Picior de Munte 10-0

Clasament
1.Vişina 16 12 1 3 84-29 37
2.Odaia Turcului 16 12 1 3 65-29 37
3.Morteni 16 12 0 4 55-30 36
4.Jugureni 16 10 3 3 49-33 33
5.Odobeşti 16 10 2 4 48-36 32
6.Potlogi 16 10 1 5 66-46 31
7.Cobia 16 10 1 5 53-41 31
8.Ungureni 16 7 3 6 47-41 24
9.Răscăieţi 16 6 2 8 35-39 20
10.Picior de Munte 16 6 2 8 36-51 20
11.Corbii Mari 16 6 1 9 34-42 19
12.Mogoşani 16 6 0 10 42-57 18
13.Ioneşti 16 4 1 11 22-44 13
14.Burduca 16 3 2 11 26-67 11
15.Găeşti 16 2 1 13 30-82 7
16.Straoşti 16 1 1 14 36-69 4

Etapa viitoare, a 18-a, duminică, 15 aprilie
Voinţa Vişina - Olimpia Picior de Munte
Viitorul Odobeşti - FC Potlogi
Viitorul Găeşti - AS Corbii Mari
Viitorul Straoşti - Viitorul Burduca
PCM Ungureni - Unirea Cobia
Olimpia Morteni - Sportul Mogoşani
Petrolul Răscăieţi - Voinţa Ioneşti
Dinamo Odaia Turcului - Spicul Jugureni

Horoscop

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii