1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

tavi569Federaţia Română de Fotbal a fost de acord să programeze meciul retur, dintre Petrolul Ploieşti şi Dentaş Tărtăşeşti, în nocturnă, sâmbătă, 24 iunie!

Returul meciului din barajul de promovare în Liga a 3-a, dintre Petrolul Ploieşti şi Dentaş Tărtăşeşti se va juca în nocturnă! FRF a fost de acord ca lovitura de începere a meciului de pe stadionul „Ilie Oană” să se dea la ora 20,00 * În altă ordine de idei, Petrolul Ploieşti a intrat serios în febra pregătirilor, având în program şi un cantonament centralizat, cu o noapte înainte de meciul tur, programat la Răcari, sâmbătă, 17 iunie, de la ora 17,30 * Octavian Grigore, antrenorul ploieştenilor, care va pregăti barajul pe stadionul din Pleaşa, doreşte ca tot lotul să fie conectat la miza jocului: “Nu ne este frică de adversari, nu avem în calcul decât calificarea, dar trebuie să respectăm gruparea dâmboviţeană, pentru că niciun meci nu este dinainte câştigat. Am pregătit lotul de 22 de jucători pe care vom miza, au ieşit din calcul jucătorii care nu s-au mai prezentat la antrenamnete, portarul Chiş şi Ilie Dumitrescu, sper să nu apară alte probleme până la ora meciului” * În mare, lotul Petrolului pentru „dubla” cu Dentaş, după ce Octavian Grigore a renunţat la Ilie Dumitrescu şi portarul Chiş - absenţi de la antrenamente, ar fi următorul: Marinică, Niţache, Olaru, Prunescu, Chiriţă, Frîncu, Velistar, C.Tudor, Niţescu, Butufei, N.Popescu, Alecsandu, Păun, R.Catană, D.Gheorghe, Stănescu, Vintilă, Al.Radu.

Foto - Octavian Grigore, antrenorul Petrolului (sursă: „ziarulprahova.ro”)

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii