1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

echipadentas43Marţi, de la ora 18,00, pe stadionul din Răcari, se va juca unul dintre meciurile cheie ale finalului de sezon, care poate „decide multe”: Dentaş Tărtăşeşti - Gloria Corneşti!

Înainte de toate, haideţi să vedem cum arată programul complet al etapei:

Marţi, 16 mai, orele 16,00 şi 18,00
Atletic Fieni - Flacăra Zăvoiu
Spic de Grâu Ghimpaţi - Voinţa Perşinari
Recolta Gura Şuţii - PAS Pucioasa
Luceafărul Dragomireşti - Unirea Ungureni
Dentaş Tărtăşeşti - Gloria Corneşti
Petrolul Târgovişte - Bradul Moroeni
Viitorul IL Caragiale - CS Petreşti
Progresul Mătăsaru şi FC Brezoaele stau

DENTAŞ TĂRTĂŞEŞTI - GLORIA CORNEŞTI
Din motive care ne scapă, gazdele au solicitat ca meciul cu Gloria să se joace pe stadionul din Răcari, acolo unde probabil că va şi rămâne în cele din urmă echipa! Mai mult, încă o “necunoscută” amplifică “încărcătura” acestui meci: brigada de arbitri care va oficia! Deocamdată, CJA Dâmboviţa n-a delegat decât brigade pentru meciul juniorilor, aşteptând probabil vreo “confirmare” de la vecini pentru meciul vedetă al rundei. Nu mai intrăm în amănunte, dar cu certitudine că meciul va avea “de toate”! Bine ar fi ca cele două echipe să le ofere celor prezenţi şi ceva specatcol fotbalistic, la scenă deschisă. În rest, chiar că suntem curioşi să vedem care va fi deznodământul capului de afiş al etapei, chiar dacă teoretic mai mult de 1X nu prea ar fi…

RECOLTA GURA ŞUŢII - PAS PUCIOASA
Probabil că lumea va fi cu ochii în teren şi urechile la telefoane! Meciul de la Gura Şuţii nu are cum să le pună probleme gazdelor, aşa că nu ne rămâne decât să aşteptăm să vedem cum va arăta podiumul ligii, marţi seara

LUCEAFĂRUL DRAGOMIREŞTI - UNIREA UNGURENI
Derbi local, dar unul extrem de greu şi echilibrat! Gazdele nu prea şi-au găsit cadenţa în această primăvară, iar oaspeţii - indiferent de păreri, au de spălat ruşinea unui 0-13! Oricum, noi nu vedem “X”!

VIITORUL IL CARAGIALE - CS PETREŞTI
Dacă oaspeţii vor juca în formula de sâmbătă, dar mai ales cu ambiţia de care au dat dovadă, atunci gazdele vor cam avea de furcă cu “lanterna roşie”! După meciul cu Petrolul, Coada Izvorului nu este echipă de… coada clasamentului!

PETROLUL TÂRGOVIŞTE - BRADUL MOROENI
Va fi unul dintre meciurile “deschise” ale rundei, cu cel puţin 3-4 goluri, însă nu ne hazardăm nici măcar pentru o “dublă”!

ATLETIC FIENI - FLACĂRA ZĂVOIU
Credem că echipa de sub Leoata pleacă favorită, mai ales că pentru oaspeţi, etapele intermediare sunt cele mai… grele! Aşa că s-ar putea ca Atleticul să aibă un meci ceva-ceva mai simplu, dar… socoteala de acasă nu se potriveşte, de multe ori, cu cea din târg!

SPIC DE GRÂU GHIMPAŢI - VOINŢA PERŞINARI
Meci greu, dacă nu dificil pentru gazde! Voinţa este una dintre echipele în formă, ale momentului. Nu vedem cum Voinţa ar putea rata Victoria, condiţia fiind alinierea celui mai bun “11”…

Clasament
1.Tărtăşeşti 25 19 5 1 102-21 62
2.Gura Şuţii 25 20 2 3 81-30 62
3.Corneşti 25 20 1 4 126-31 61
4.Perşinari 25 16 3 6 93-57 51
5.Brezoaele 26 14 4 8 90-60 46
6.Ungureni 25 14 1 10 63-57 43
7.Moroeni 25 11 6 8 54-38 39
8.Petrolul 25 10 4 11 50-58 34
9.IL Caragiale 25 10 4 11 51-73 34
10.Fieni 26 8 5 13 75-68 29
11.Mătăsaru 27 8 3 16 51-87 27
12.Dragomireşti 26 7 3 16 58-72 24
13.Zăvoiu 27 6 4 17 51-106 22
14.Ghimpaţi 25 6 1 18 37-100 19
15.Pucioasa 26 4 5 17 34-73 17
16.Petreşti 25 4 3 18 42-128 14*
*penalizare 1p CCD

Foto (facebook): Dentaş Tărtăşeşti - liderul la zi al Ligii a 4-a

Dacă ţi-a plăcut ştirea noastră şi crezi că ar putea prezenta interes şi pentru alte persoane, am aprecia dacă ai distribui acest articol.

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii