1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

FotoLiga4AJF1Dambovitapenet, Liga 4 / După o etapă în care favoritele au fost învinse fără drept de apel și ”muntenii” de sub Leaota au urcat în fotoliul de lider, sâmbătă, avem parte de o rundă extrem de ”agitată”, dominată de meciul de la Gura Șuții, unde Recolta primește vizita campioanei în exercițiu – Roberto Ziduri. Vorbim de o echipă care nu-și regăsește cadența după primii pași, ultimii fiind cumva încurcați, chiar pe propriul teren. Surprinzător sau nu, CSM Fieni revine în forță după câțiva ani buni de ”pauză” depunându-și o serioasă candidatură la titlu. Ba mai mult, se pare că și Urban Titu – o altă fostă divizionară C – s-a cam săturat de ”experiența” ligii județene și are gânduri ceva mai serioase. Oricum, chiar dacă ne repetăm, cert este că vom avea parte de un sezon extrem de dificil, dar sperăm că și la fel de spectaculos! Dar să vedem cum arată programul rundei de sâmbătă și clasamentele la zi – juniori U19 și seniori – care nu știm dacă vor suferi ceva modificări după ședința Comisiei de Disciplină și Etică a AJF.

CSM Fieni - Viitorul Voinești
Recolta Gura Șuții - Roberto Ziduri
Bradul Moroeni - Gloria Bucșani
FC Potlogi - Unirea Ungureni
Străjerii Răzvad - Voința Crețu
FC Brezoaele - Unirea Bucșani
ACS Burduca - Urban Titu
Flacăra Șuța Seacă - St.Roșu Colacu

Clasament
1.Fieni 4 4 0 0 10-3 12
2.Recolta 4 3 0 1 18-4 9
3.Voinești 4 3 0 1 9-6 9
4.Moroeni 4 3 0 1 8-5 9
5.Urban Titu 4 2 1 1 10-4 7
6.Străjerii 4 2 1 1 9-4 7
7.Potlogi 4 2 0 2 15-11 6
8.Ziduri 4 2 0 2 8-6 6
9.Gloria 4 2 0 2 6-8 6
10.Brezoaele 4 2 0 2 7-12 6
11.Un.Bucșani4 2 0 2 5-12 6
12.Colacu 4 1 1 2 10-12 4
13.Burduca 4 1 1 2 6-8 4
14.Crețu 4 1 0 3 8-14 3
15.Ș.Seacă 4 0 0 4 4-13 0
16.Ungureni 4 0 0 4 2-13 -6*
*penalizare 6p, decizii CCD din 25 august 2022 și 8 septembrie 2022

Etapa a 6-a, sâmbătă, 24 septembrie
Viitorul Voinești - St.Roșu Colacu
Urban Titu - Flacăra Șuța Seacă
Unirea Bucșani - ACS Burduca
Voința Crețu - FC Brezoaele
Unirea Ungureni - Străjerii Răzvad
Gloria Bucșani - FC Potlogi
Roberto Ziduri - Bradul Moroeni
CSM Fieni - Recolta Gura Șuții

Recolta Gura Șuții - Roberto Ziduri
Este de departe meciul zilei, dacă nu cumva și unul al orgoliilor și de ce nu al ambițiilor! Recolta Gura Șuții și-a propus mai mult în acest sezon, dar după startul bun și promițător s-a văzut îngenuncheată de nou promovata Gloria Bucșani! Așa că meciul de sâmbătă promite o ”Recoltă” ofensivă, chiar dacă în față se va afla campioana în curs – Roberto Ziduri – și ea o echipă ”rănită” serios, chiar acasă de actualul lider – CSM Fieni, după ce cu doar o etapă înainte fusese învinsă de Viitorul Voinești. Sincer, analizând variantele, credem că mai mult de 1X ni se pare imposibil, dar – să nu uităm că... mingea este rotundă și nu știm de unde va bate vântul, sâmbătă la amiază!

CSM Fieni - Viitorul Voinești
Cele două combatante sunt, indiferent ce s-ar spune – revelațiile acestei toamne, fapt confirmat până și de clasamentul la zi – cele două ocupând, în ordine, pozițiile extreme ale podiumului! Și totuși, în ciuda prestațiilor din start, dați-ne voie să credem că ”muntenii” de sub Leaota pleacă cu prima șansă. Poate doar vreo evoluție de excepție – nefiind exclusă – a oaspeților, ar putea încurca socotelile liderului, care s-ar putea ”să calce” pe vreun ”măr putred” și să alunece aiurea! Este tot un meci de 1X, ce ziceți?

Străjerii Răzvad - Voința Crețu
Străjerii Răzvadului privesc deja cu teamă ierarhia de toamnă, cu două greșeli deja - o remiză și o înfrângere, după doar primii patru pași! Încă un pas alături și toate speranțele vor fi împrăștiate, ceea ce înseamnă o iarnă grea și implicit o ieșire dificilă în primăvară! Așa că nu ne rămâne să credem decât că meciul este unul de solist 1!

Bradul Moroeni - Gloria Bucșani
După victoria, la scor, de la Ungureni, ”verzii” primesc vizita uneia dintre performerele rundei precedente – Gloria Bucșani – nou promovată, dar care a pus la colț una dintre favoritele la titlu! Așa că amfitrionii nu trebuie să stea la ”umbra” Bradului prea liniștiți, pentru că oaspeții par puși pe ”șotii”! Meciul este el unul de solist 1, dar s-ar putea ca după ce ambele echipe vor fi reușit să marcheze, important este cine va înscrie golul decisiv. Așa că, cel puțin pentru prevenție, n-ar strica o dublă de 1X!

FC Potlogi - Unirea Ungureni
Este clar că se vor afla față în față două echipe cu obiective total diferite. Gazdele – locul 7, unul onorabil chiar pentru o nou promovată (n.r. cu 15 goluri marcate – mai multe decât liderul (!) – vor încerca să le ofere fanilor încă o bucurie. Asta în timp ce oaspeții – o echipă care încă nu și-a intrat în ritm și chiar nu se știe dacă va mai rezista până își va regăsi cadența din sezonul precedent – sunt obligați să adune puncte – fie și câte unul! Dar parcă elanul gazdelor pare cam greu de învins, așa că ne încumetăm la o predicție care duce spre o victorie a gazdelor!

FC Brezoaele - Unirea Bucșani
Vecine de clasament (fiecare cu câte 12 goluri primite), cele două echipe credem că ne vor oferi o dispută echilibrată și probabil cu 2-4 goluri, ceea ce ne determină să alegem o variantă plauzibilă: ”X PSF”!

ACS Burduca - Urban Titu
Favoritul 13 – ”cucuvelele negre” – primesc, la marginea lizierei din vecinătatea arenei, replica unei echipe cu gânduri mari în acest sezon – Urban Titu. Imparțiali încercând să fim, credem că oaspeții au prima șansă, deși n-au luat un start prea convingător, dar nu putem exclude varianta care acoperă predicția de mai sus – adică un X2!

Flacăra Șuța Seacă - St.Roșu Colacu
În fine, ultimul meci din programul zilei ne oferă o dispută cu bătaie lungă către cele două porți: două echipe cu defensive fragile! Să nu omitem totuși faptul – deloc neglijabil – că oaspeții au o medie de peste două goluri marcate pe meci (n.r. – șase dintre ele fiind înscrise în deplasare), plus victoria categorică din runda trecută obținută la Brezoaele (4-2), acolo unde se câștigă greu puncte! Așa că nu vedem de ce nu X2 ar fi cea mai potrivită alegere – până la urmă fiind și meciul care ar putea să ne ofere surpriza etapei!

Juniori U19
O rundă în care primele clasate par a porni ca favorite. Oricum, față de sezonul trecut, câteva dintre echipele care făceau doar simplă fugurație în meciurile de deschidere și-au schimbat optica în ceea ce privește, cel puțin – atenția către sectorul juvenil – lucru care nu poate decât să ne bucure. Ba mai mult – cu o singură excepție - au cam dispărut ”găselnițele” de moment pentru acoperirea nedisputării meciurilor de juniori! Chiar nici contestațiile nu mai fac coadă la comisie! Să sperăm că lucrurile vor merge în continuare pe făgașul cel bun.

Clasament
1.Recolta G.Șuții 4 4 0 0 49-3 12
2.Străjerii 4 4 0 0 31-3 12
3.Fieni 4 3 0 1 32-7 9
4.Voinești 4 3 0 1 29-7 9
5.Potlogi 4 3 0 1 24-10 9
6.Bradul 4 3 0 1 15-6 9
7.Colacu 4 2 0 2 23-15 6
8.Ziduri 4 2 0 3 12-7 6
9.Crețu 4 2 0 2 13-11 6
10.Urban 4 2 0 2 10-12 6
11.Burduca 4 2 0 2 16-27 6
12.Șuța Seacă 4 1 0 3 6-20 3
13.Brezoaele 4 1 0 3 9-24 3
14.Ungureni 4 0 0 4 1-24 0
15.Un.Bucșani 4 0 0 4 3-47 0
16.Gl.Bucșani 4 0 0 4 2-52 0

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii