1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

flacarazapada3După cum v-am anunţat deja, „lupii galbeni” - „flămânzi” de rezultate, vor urca la munte, pentru o perioadă de pregătire centralizată

Conform „graficului”, Flacăra Moreni va intra zilele următoare în cantonament centralizat la „Valea Şipotului” * După meciul cu Chindia, Gabi Paraschiv s-a pus pe „analize”: „Imediat după susţinerea primelor teste fizice ale anului şi amicalul cu Chindia, voi trece la stabilirea lotului de 24-25 de jucători cu care vom intra în cantonament. Vor fi câteva modificări la „capitolul plecări - sosiri”, dar este premartur să mă pronunţ până când voi fi edificat complet de potenţialul fiecărui jucător. Sezonul de primăvară trebuie să fie unul al relansării, obiectivul nostru fiind o clasare în primele patru echipe, ceea ce implică o recuperare din mers a punctelor risipte în prima parte a campionatului. Sper ca după pregătătirea din iarnă, nimeni să nu (mai) acuze... oboseala! Lotul nostru este unul tânăr, iar dincolo de poziţia din clasamentul final al sezonului, îmi doresc, poate cel mai mult, ca măcar unul sau doi jucători să facă pasul spre marea performanţă! Altfel, sincer vorbind, muncim degeaba! Sunt multe echipe care pot „trăi” mult şi bine în eşalonul trei, dar dacă vrei cu adevărat performanţă, este obligatoriu să faci pasul în faţă!”, ne-a declarat Gabi Paraschiv înaintea cantonamentului. În altă ordine de idei, la finele pregătirii centralizate, Flacăra Moreni speră să mai susţină un meci amical la Moroeni, cu Bradul. Până la reluarea sezonului competiţional, „lupii galbeni” vor mai susţine o serie de jocuri de pregătire, cel mai „tentant” fiind amicalul cu Petrolul Ploieşti, de la jumătatea lui februarie.

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii