Minifotbal

Apelează 0729379596

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

meci00001flacara1După cum v-am amintit, deja, din interviul cu Gabi Paraschiv, Flacăra Moreni îşi va relua antrenamentele, în vederea noului sezon competiţional, lunea viitoare, adică pe 16 iulie. O săptămână mai târziu, lotul „lupilor galbeni” va avea parte de o scurtă perioadă de pregătire centralizată - „în zonă” (23-27 iulie). Gabi Paraschiv a schiţat în mare calendarul meciurilor amicale, putând interveni însă câteva modificări, în funcţie de programul Cupei României - faza naţională



Astfel, meciul amical cu Unirea Răcari, programat iniţial pentru 19 august, a fost anulat, urmând să se joace în ziua intrării în cantonament. Dacă cele două echipe nu vor cădea de acord asupra datei de mai sus, atunci Flacăra Moreni va susţine primul amical la ieşirea din cantonament - pe 29 iulie, cu Voinţa Perşinari. Vor urma alte 4 meciuri de pregătire în compania unor adversari prahoveni, cum de altfel ne-au obşnuit morenarii: cu CS Păuleşti (1 august), cu Teleajenul Vălenii de Munte (4 august), cu Petrolul Ploieşti (7 august) şi CS Cornu (11 august). Pe 15 august, Flacăra Moreni va debuta în Cupa României, când este programată etapa a 2-a a fazei naţionale.

 

Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează!

Horoscop

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii