Dambovitapenet, Liga 2 / Speranțele s-au năruit! Deși cei din conducerea Chindiei Târgoviște sperau că CS Mioveni nu va obține licența pentru Superligă, se pare că totul este în regulă cu gruparea din județul vecin. Așa că trupa lui Diego Longo încheie sezonul fără nicio șansă de a susține vreun baraj.
Gazeta Sporturilor a publicat un amplu material despre situația celor de la CS Mioveni și lucrurile par să fie clare!
”CS Mioveni a avut emoții cu licența pentru Liga 1 pentru că nu a introdus o parte dintre actele necesare obținerii acesteia până la 31 martie. FRF a deschis din nou platforma, tocmai pentru ca Mioveni să-și poată completa documentația. Din informațiile GSP, trupa lui Constantin Schumacher a primit în cele din urmă licența și va putea evolua la barajul pentru promovare. Mioveni e pe locul 5 în liga a doua și are meci împotriva Corvinului, pe 11 mai, în ultima etapă din play-off.
CS Mioveni depusese dosarul pentru obținerea licenței de Liga 1, dar nu-și rezolvase criteriile financiare obligatorii până la data de 31 decembrie 2023 și nu a introdus o parte dintre documente în platforma FRF până la 31 martie, cum prevăd regulamentele de licențiere. Fiindcă abia pe 28 martie a reușit să obțină în instanță decizia definitivă de aprobare a planului de reorganizare. Din ianuarie, clubul argeșean se află în concordat preventiv, o formă de preinsolvență, prin care își poate bloca pentru câteva luni toate datoriile.” - Sursa: GSP.ro
_______________
INFO
Te poți înscrie în grupul nostru de facebook, pentru a fi la curent cu toate știrile care apar, în fiecare zi! Click pe linkul alăturat: https://www.facebook.com/groups/566562406689042/
€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2024, vom împlini 12 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!
Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal
Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689