1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

chindiabuzau2023augDambovitapenet, Liga 2 / Chindia nu a reușit nici marți să bifeze prima victorie din actualul sezon al Ligii a 2-a. Echipa abia preluată de Vasile Miriuță a remizat cu Gloria Buzău, 1-1 pe ”Eugen Popescu”, după ce a condus doar cinci minute, din minutul 80 până în minutul 85. Golurile au fost marcate de Șerban, respectiv Chica-Rosa.



A fost a treia remiză pentru echipa din Târgoviște în campionat, din tot atâtea meciuri, departe de așteptările suporterilor și de pretențiile Primăriei și CJ Dâmbovița, de fapt entitățile care asigură anul acesta bugetul clubului, cu ajutorul și a câtorva sponsori.

Multe nu sunt de spus despre meciul în sine: nivel slab, execuții comice, unele dintre ele, mentalitate de echipă mică, în dreptul Chindiei, obișnuită să nu poată câștiga după ce conduce. Buzăul a declanșat un adevărat asalt după golul lui Șerban, trei ocazii în cinci minute, ba chiar putea câștiga în prelungiri!

În prima etapă, Chindia remizase cu Steaua, 1-1, însă condusese vreme de peste 90 de minute. Pentru târgovișteni urmează meciul de la Mioveni, de sâmbătă, cu FC Argeș, ora 11.00, în etapa a patra a campionatului.

Progresul Spartac - Concordia Chiajna 0-6
CSM Reșița - CSC Dumbrăvița 2-1
Viitorul Tg.Jiu - Ceahlăul P.Neamț 0-2
CSM Alexandria - CSC Șelimbăr 0-1
Metaloglobus - CSM Slatina 1-1
Corvinul Hunedoara- FK M.Ciuc 2-0
CS Mioveni - Unirea Slobozia 1-1
CS Tunari - FC Argeș 1-1
Unirea Dej - CSA Steaua 2-6
Chindia Târgoviște - Gloria Buzău 1-1

Clasament
1.Șelimbăr 3 3 0 0 4-0 9
2.Corvinul 3 2 1 0 4-1 7
3.Chiajna 3 2 0 1 9-1 6
4.Ceahlăul 3 2 0 1 7-2 6
5.Steaua 3 1 2 0 8-4 5
6.Slatina 3 1 2 0 4-2 5
7.Slobozia 3 1 2 0 3-2 5
8.Buzău 3 1 2 3-2 5
9.Chindia 3 0 3 0 2-2 3
10.Mioveni 3 0 3 0 1-1 3
11.FC Argeș 3 0 3 0 1-1 3
12.Alexandria 3 1 0 2 1-2 3
13.M.Ciuc 3 1 0 2 3-5 3
14.Reșița 3 0 0 2 2-6 3
15.Dej 3 1 0 2 3-8 3
16.M-globus 3 0 2 1 2-3 2
17.Tg.Jiu 3 0 2 1 1-3 2
18.Tunari 3 0 2 1 3-6 2
19.Dumbrăvița 2 0 1 1 1-2 1
20.Progresul 2 0 0 2 0-9 0

Etapa a 4-a
Sâmbătă, 26 august, ora 11.00
Concordia Chiajna – CS Comunal Şelimbăr
CSM Slatina – Unirea Dej
Gloria Buzău – Metaloglobus București
FC Argeş – Chindia Târgovişte
Unirea Slobozia – CS Tunari
Ceahlăul Piatra Neamţ – CS Mioveni
CSC Dumbrăviţa – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
FK Miercurea Ciuc – CSM Reşiţa

Duminică, 27 august, ora 11.00
Steaua – CSM Alexandria
Progresul Spartac – Corvinul Hunedoara

 foto sportpictures.eu

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii