Dambovitapenet, Juniori / Grupa U17 a Chindiei a disputat ieri semifinala Campionatului Național, cu ACS FC Bacău, terminat cu victoria oaspeților, scor 1-2. Jocul a avut loc la Târgoviște, la Complexul de Natație, de la ora 12.00. Intrarea spectatorilor a fost liberă.
Dambovitapenet, Liga 1 / 19 mai 2023 avea să marcheze redeschiderea stadionului ”Eugen Popescu”, după patru ani de lucrări care păreau la un moment dat fără sfârșit. Iar chinul navetei prin țară pentru patru sezoane de Liga 1 s-a terminat cu retrogradarea, chiar în fața suporterilor. A fost 2-2, cu FC Voluntari, la primul și singurul meci pe prima scenă jucat la Târgoviște în ultimii 25 de ani.
Dambovitapenet, Liga 3 / Urban Titu a câștigat campionatul județean, Liga a 4-a, iar acum se pregătește pentru barajul de promovare. În proporție de 99%, echipa din Titu va juca în Liga a 3-a la Hagioaca, unde evoluează și acum, până când lucrările la propriul stadion vor fi finalizate. Ultima prezență a formației din Titu în Liga a 3-a datează din 2017.
Dambovitapenet, Liga 4 / Liderul doljean continuă seria victoriilor, punând șase puncte în fața urmăritoarelor, cu trei etape înainte de final. Asta pentru că CS Cârcea pierde la Avântul Pielești (locul 4). Să vedem rezultatele zilei, ierarhia în partea superioară și programul meciurilor celor trei în runda viitoare. Reamintim că ”dubla” din barajul pentru promovare dintre Urban Titu și campioana Doljului este programată pe 16 iunie, ora 18.00 (tur - Titu) și 23 iunie, ora 17.30 (retur - în Dolj).
Dambovitapenet, Liga 6 / Vă prezentăm rezultatele înregistrate, astăzi, la Liga a 6-a, în toate cele patru serii. Au fost goluri multe, ca de fiecare dată! Vom reveni cu informații din ultimul eșalon fotbalistic. Până atunci, să vedem cum s-au terminat jocurile de astăzi! Succes, tuturor, mai departe!
Dambovitapenet, Liga 4 / ACS Urban Titu este campioana județului Dâmbovița! Vă prezentăm situația, la zi, atât la Seniori, cât și la Juniori, cu o etapă înainte de finalul sezxonului. Urban Titu se pregătește pentru duelul care o poate duce în Liga a 3-a, în timp ce ACS Burduca începe aventura în eliminatorii. Vom reveni cu informații.
Dambovitapenet, Liga 5 / Vă prezentăm rezultatele înregistrate astăzi, la Liga a 5-a! Ne surprinde modul în care Aninoasa a cedat jocul... Nici nu avem ce comentarii să mai facem... Vezi toate rezultatele din Nord și Sud, atât la Seniori, cât și la Juniori. Vom reveni cu informații!
Dambovitapenet, Liga 3 / Etapă deloc bună pentru echipele noastre, care se văd învinse în deplasările pe care le-au avut la Câmpulung și Plopeni. Ordinea finală se va decide în ultima etapă, asta pentru că diferențele între formații sunt foarte mici. În ultima etapă, ambele echipe dâmbovițene vor juca acasă.
Dambovitapenet, Liga 4 / S-a terminat și etapa de astăzi! Vă prerzentăm rezultatele înregistrate atât la Seniori, cât și la Juniori! Ce se întâmplă cu Ziduri? Echipa este într-o cădere totală! Parcă nici nu am crede că până acum trei-patru etape se lupta pentru titlu... Titu continuă marșul! La juniori, Burduca face la fel!
Dambovitapenet, Liga 6 / Deja sunt cunoscute două dintre campioanele ediției - ACS Tărtășești - Sud și Unirea Băleni - Est și probabil că în Vest, FC Găești va rezolva ecuația promovării la Străoști! Singura serie - probabil și cea mai echilibrată - rămâne seria Nord, unde lupta se va duce, mai mult ca sigur până la final!
Dambovitapenet, Liga 5 / Mai sunt de jucat încă 4 runde și multe dintre competitoare sunt deja cu gândul la baraj - fie de promovare, fie de menținere! Oricum, lucrurile s-au mai așezat în ordinea firească, deși pe ici și colo (mai) avem parte de oarece surprize! De pildă - din potențială candidată la promovare - Știința Finta este cu un picior în Promoție! Nu știm care sunt motivele interne dar cu certitudine că ceva funcționează în sistem de ”avarie”! Dar să vedem programul rundei de duminică - cu scurte comentarii și clasamentele la zi.