1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

semnulintrebariiDambovitapenet, Superliga / De câteva zile, pe rețelele de socializare se vorbește despre ceea ce ar putea zdruncina fotbalul românesc, în speță Superliga! Există proiectul unei legi care le-ar interzice echipelor ce intră în insolvență să mai participe în competiția pe care o organizează Liga Profesionistă de Fotbal. În aceste condiții, astfel de grupări pot juca cel mult în Liga a 2-a! Potrivit GSP, Senatul a votat deja o altă modificare a ”Legii insolvenței”, astfel încât fotbaliștii să fie considerați și ei salariați și să nu mai piardă banii.

”Sportivii nu vor mai fi primii care pierd bani atunci când angajatorii lor apelează la insolvență. Senatul a votat o modificare a "Legii insolvenței" astfel încât ei să fie încadrați la capitolul creditorilor salariați, chiar dacă nu au contracte de muncă, ci au contracte de activitate sportivă.” - Sursa GSP.ro

Inițiatorul legii, deputatul Cristian Brian, de la USR, a colaborat cu AFAN, sindicatul fotbaliștilor, la efectuarea acestei modificări. Și mai există un proiect pentru o schimbare: echipele care apelează la insolvență să fie retrogradate imediat din primul eșalon. Nicio societate intrată în reorganizare nu ar mai avea dreptul să fie membră a unei ligi profesioniste, iar în România e considerată profesionistă doar Liga 1, aflată sub umbrela LPF. Deputatul Cristian Brian, inițiatorul modificării "Legii insolvenței", a argumentat pentru utilitatea schimbărilor folosind niște date din rapoarte ale AFAN și ale FIFPro, sindicatul național și internațional al fotbaliștilor: "Din 2011 până în prezent, 86 de cluburi de fotbal au intrat în insolvență. Doar în ultimii cinci ani, peste o mie de fotbaliști din România nu și-au mai primit banii din salarii, după ce cluburile lor au intrat în insolvență sau în faliment. Suntem pe locul al doilea în lume atât în ceea ce privește numărul jucătorilor afectați, precum și în privința sumelor pe care le datorau cluburile insolvente. Câtă vreme sportivii nu sunt respectați și nu își primesc banii cuvenți nu putem vorbi despre performanță”. - Sursa: GSP.ro 

Și acum vine... ”bomba”! După noua lege, Dinamo nu ar avea dreptul să promoveze, în timp ce Hermannstadt ar fi retrogradată în Liga a 2-a. Mai mult, rămâne de văzut ce se va întâmpla și la CFR Cluj, echipă despre care s-a vorbit că ar fi dorit să apeleze la insolvență. 

Poate profita Chindia de pe urma acestei situații?
Deocamdată, este devreme să discutăm despre așa ceva, deși, în anumite medii se vorbește, deja, despre faptul că, retrogradată, echipa noastră, Chindia Târgoviște ar putea fi reprimită în Superligă, dacă ceea ce am menționat mai sus se va concretiza. Rămâne de văzut! 

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii