5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (1 vot)

liga2juventusuta21Dambovitapenet, Liga 2 / Potrivit unor informații apărute în presa centrală, nu mai puțin de opt formații din Liga a 2-a se pare că nu vor avea drept de promovare în Superligă! Motivul? Cluburile respective sunt de drept public, astfel că Legea Sportului nu permite ca acestea să evolueze mai sus de Liga 2.


Care sunt cele opt formații:? 
CSM Alexandria
Corvinul Hunedoara
CSC Dumbrăvița
CSM Reșița
CSM Slatina
CSA Steaua
CS Comunal Șelimbăr
CS Tunari 

Potrivit Prosport,  ”din cele 8 formații menționate, doar două par să aibă șanse să-și schimbe forma de organizare în această vară, cu toate că, în acest moment, ele sunt pur teoretice. La CSA Steaua, conducătorii au anunțat că se va căuta, în sfârșit, un partener privat care să preia echipa de fotbal, însă este incert dacă acest lucru se va și întâmpla până la startul campionatului. CSM Reșița se află și ea pe lista „norocoaselor”, clubul condus de Cristi Bobar aflându-se în discuții cu Veolia, firma din Franța care în trecut a fost sponsor principal al celor de la Petrolul Ploiești.” 

În aceste conditții, probabilitatea ca echipa noastră - Chindia Târgoviște - să se întoarcă în Superligă este destul de mare! Prima condiție? Să ajungă în play-off! După care, funcție de rezultate, să sperăm la promovarea directă! 

Vom reveni! 

 

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii