meci001junEkinderchindiaAstăzi, a fost mare derby la Juniorii E! S-au înfruntat Kinder Târgoviște și Chindia Târgoviște. Cu alte cuvinte, locul 2 vs locul 1! Diferența dintre cele două era de doar trei puncte, înaintea acestui joc! Intră și vezi rezultatul final și detalii de la meciul la care am fost prezenți, cu plăcere!

Kinder Târgoviște – Chindia Târgoviște s-a terminat 1-2! Un adevărat derby, care a stabilit campioana județeană! Primii care au deschis scorul au fost gazdele, în minutul 6, prin Bogdan Petre. Până la pauză s-a restabilit egalitatea, în urma unui autogol. În partea secundă, Chindia reușește să mai puncteze o dată, în minutul 9, prin Răzvan Ion. Victorie meritată pentru Chindia, care a reușit să câștige competiția județeană, chiar dacă mai sunt etape de disputat. Am apreciat atmosfera din tribune, ca la un meci de mare sărbătoare. Felicitări ambelor echipe și antrenorilor, care s-au ridicat la nivelul unui adevărat derby! La final, s-a cântat "campionii, campionii", atunci când puștii Chindiei au defilat de-a lungul terenului, după ce și-au asigurat, matematic, locul 1. 

Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează!

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii