Stiri sportive din Dambovita - Volei

Antrenor nou, la CSM Târgoviște!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

antrenorCSMnouDambovitapenet, Volei / Italianul Giovanni Caprara a fost numit în funcţia de antrenor al echipei feminine de volei CSM Târgovişte, a anunţat clubul dâmboviţean pe pagina sa de Facebook. ''Giovanni Caprara este antrenorul cu cel mai impresionant CV care a antrenat vreodată în campionatul României'', susţine clubul, precizând că italianul a câştigat titlul mondial cu naţionala de volei feminin a Rusiei în 2006 și are în palmares şi două medalii de bronz la Campionatul European de volei feminin, patru trofee Champions League (1999, 2000, 2005, 2015), o Cupă CEV, o Cupă Mondială a Cluburilor.

Dragan Nesic, din nou ”out” de la CSM Târgoviște!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

dianacalota3Dambovitapenet, Volei / Tehnicianul sârb a fost demis de la CSM Târgoviște după eșecul cu Alba Blaj din semifinalele Cupei României, 1-3 la Cluj, care a anulat șansele dambovitencelor la primul trofeu al sezonului intern. Nesic și-a încheiat astfel al patrulea (!) mandat la Târgoviște, iar pagina oficială de Facebook a clubului a găzduit, în prima zi de după rezilierea contractului, un interviu plin de "politețuri" cu sârbul obișnuit să încaseze bani publici de la Târgoviște în ultimii ani.

CSM Târgoviște, în semifinalele Cupei României!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

001csmdianacalota1Dambovitapenet, Volei / Ieri, la Cluj, s-au jucat meciurile din sferturile de finală ale Cupei României la volei feminin. Vă prezentăm rezultatele celor 4 meciuri, nu înainte de a vă spune că CSM Târgoviște a ajuns în ”careul de ași”, ai acestei competiții! Astăzi, voleibalistele de la CSM au o misiune mai dificilă, în fața celor de la Alba Blaj, meci transmis în direct, pe TVR 3.

CSM, în fața primei înfrângeri!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

001csmdianacalota1Dambovitapenet, Volei / Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a întregistrat duminică prima înfrângere în actualul sezon al Diviziei A1. CSM a cedat la Lugoj, 2-3 în fața formației care a organizat turneul, pe seturi 11-25, 25-13, 21-25, 25-16, 10-15. Vă prezentăm rezultatele la zi și clasamentul actualizat!

Succes, CSM!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

voleicsm2021nouaDambovitapenet, Volei / De astăzi, sunt programate primele meciuri din al doilea turneu al anului 2021, al doilea din retur, în Divizia A de volei feminin, în organizarea cluburilor: CSU Medicina Tg.Mureș, CSV Alba Blaj, U Cluj și CSM Lugoj.Vă prezentăm programul primei zile și clasamentul actualizat!

OFICIAL! Divizia A1, la volei și Cupa României se joacă în turnee!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

001csmdianacalota1Dambovitapenet, Volei / Federația Română de Volei a confirmat informațiile care dădeau ca sigură continuarea sezonului intern prin organizarea de turnee. Printr-un comunicat oficial, șefii FR Volei au anunțat programul competițiilor în prima parte a anului 2021. Vă prezentăm programul complet! 

Voleiul, la fel și în 2021?

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

csmcevcup2020Dambovitapenet, Volei / Oficialii Federatiei Romane de volei iau în calcul sa păstreze actualul sistem de desfășurare al campionatelor interne de seniori și după vacanța de iarnă. Concret, și la masculin, și la feminin s-ar putea continua sezonul cu turnee la care sa participe săptămânal câte 3 sau 4 echipe. Reluarea competiției în Divizia A1 feminin este programată pe 23 ianuarie.

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii