Dambovitapenet, Volei / Tehnicianul sârb a fost demis de la CSM Târgoviște după eșecul cu Alba Blaj din semifinalele Cupei României, 1-3 la Cluj, care a anulat șansele dambovitencelor la primul trofeu al sezonului intern. Nesic și-a încheiat astfel al patrulea (!) mandat la Târgoviște, iar pagina oficială de Facebook a clubului a găzduit, în prima zi de după rezilierea contractului, un interviu plin de "politețuri" cu sârbul obișnuit să încaseze bani publici de la Târgoviște în ultimii ani.
"Ușa mea va rămâne mereu deschisă pentru CSM Târgoviște", e titlul materialului, din care înțelegem că ruperea contractului s-a făcut pe cale amiabilă. Nu ar fi exclus ca din vara viitoare să îl revedem pe sârb la Târgoviște. Totul e să fie atent la meciurile cu Lugoj, care în două rânduri i-au creat mari probleme, chiar că ultima decizie a venit după un eșec cu Blajul.