Dambovitapenet, Volei / CSM Târgoviște a luptat eroic, aseară, în Polonia, în lupta pentru a obține punctele care îi permiteau să viseze la calificarea din grupele Ligii Campionilor! Unul dintre momentele cheie s-a consumat chiar în primul set, atunci când CSM Târgoviște a condus cu 23-20 și 24-22! În cele din urmă, fetele noastre au cedat primul set cu 29-27. A urmat un set doi luat mai ușor de gazde, pentru ca în setul 3 să se întâmple o adevărată minune! CSM a întors de la 13-3! A urmat un nou set bun făcut de CSM și s-a ajuns în decisiv, acolo unde Târgoviștea nu a mai avut suflu!
Chemik Police - CSM Târgoviște 3-2 (29-27; 25-20; 23-25; 13-25; 15-4)
”Un meci interzis cardiacilor! Asta putem spune despre partida de volei din această seară, împotriva celor de la Chemik Police. Un meci extrem de greu, care ne-a trecut prin nenumărate stări, am simțit mândrie, dezamagire, tristețe, un meci care ne-a adus reveniri spectaculoase dar și răsturnări de scor neașteptate. Istoria se repetă uneori, iar pentru echipa noastră asta s-a întâmplat în această seară, scorul final fiind identic cu cel din meciul pe care l-am jucat la Târgoviște, mai exact 3-2. Le mulțumim fetelor noastre, staff-ului tehnic și vouă celor care ați fost alături de noi, aici în meciul online!” - Sursa: CSM Târgoviște
În celălalt meci al grupei: Eczacibasi - Maritza Plovidv 3-0 (25-14, 25-16, 25-5)
Clasament: 1. Eczacibasi 12p (12-1), 2. Chemik Police 7p (10-7) , CSM Târgoviște 5p (7-9), . Maritza Plovidv 0p (0-12).
Jocul uirmător: CSM Târgoviște - Eczacibasi (2 februarie)