Pe valea Cricovului Dulce este... secetă şi totuşi „apele” sunt destul de tulburi! Pentru unii, la propriu, pentru alţii, la figurat... Şi Gabi Paraschiv se numără printre cei de mai sus! V-o spune unul care nu este străin de atmosfera apăsătoare, care domină acest sfârşit de lungă vară fierbinte şi început de toamnă...
Pe valea Cricovul Dulce este secetă şi totuşi sunt „ape tulburi” şi nimeni nu se aşteaptă ca peste noapte să plouă... mai mult, chiar nimeni nu speră să-l vadă prea curând pe „Omul care aduce ploaia... de bani”, aşa cum îl vede Jeffrey J.Fox pe cel care aduce în firmă încasări record şi afacerile mari... Flacăra Moreni nu este decât o firmă cu „nume”, pentru că în rest nu... plouă cu bani! Dacă Gabi Paraschiv rupe tăcerea, înseamnă că undeva lucrurile scârţâie şi trebuie „unse”, în sensul bun al cuvântului. Oamenii, ca de altfel mai toţi românii, aşteaptă de la „alţii” ca... „statul” sau primăria, dacă vreţi, să facă totul. S-au dus timpurile când la Moreni se „fora” serios şi banii veneau după fiecare... „erupţie”! Pentru a ieşi cu bine din iarnă, „lupii galbeni” au nevoie de sprijin, de oameni potenţi financiar - iar la Moreni există, nimeni nu mă poate contrazice. La nivel declarativ, s-ar zice că Flacăra stă pe un maldăr de bani şi poate oricând să se lupte cu Petrolul Ploieşti, pentru întâietate. Iniţial, toată lumea a luat de bun, obiectivul propus, dar nimeni n-a mişcat nici măcar un... pai, în bătătură! Bugetul clubului este unul de susţinere în Liga a 3-a, dar cumva... restrâns, atât cât permite „cureaua”! Petrolul are deja câteva sute, dacă nu mii de abonaţi, în vreme ce la Moreni edilii n-au reuşit să vândă decât... unul singur! Nu vrem să intrăm în „amănunte”, dar de multe ori, la tribuna oficială este destulă „aglomeraţie”... Ei bine, s-au dus vremurile când Flacăra trăia din „cotizaţii”! Flacăra Moreni are nevoie, pe „seceta”asta, de susţinere financiară pentru a-şi păstra blazonul şi a-şi propune un obiectiv îndrăzneţ, ca promovarea în eşalonul secund! Mulţi încă nu cred că... „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”!...