Dambovitapenet, Superliga / Chindia va beneficia și astăzi de aportul fanilor, la un meci în deplasare și într-o zi liberă, a doua zi de Paște. Peste 150 de suporteri îi vor susține pe oamenii lui Toni Petrea în Trivale, la un meci al orgoliilor cu FC Argeș, o dispută care întotdeauna a stârnit interesul microbiștilor. 50 dintre ei vor ajunge la Pitești cu un autocar pus la dispoziție de club, ceilalți cu mașinile personale.
De altfel, în acest sezon, Chindia a strâns sute de fani în deplasări, la Mioveni bătându-se orice record în materie, cu peste 300 de suporteri la jocul retur din sezonul regular. În continuare, Chindia va evolua duminică, 23 aprilie, la Ploiești, contra celor de la UTA Arad, meci care ar putea fi ultimul la Ploiești, după un exil de aproape patru ani.
Foto: AFC Chindia Târgoviște