Dambovitapenet, Superliga / Chindia s-a întors fără punct(e) de pe Arena Națională, 2-3 cu FCSB, după ce a condus la pauză cu 2-0, în inferioritate numerică, după eliminarea lui Neguț (7). Popadiuc (22) și Popa (28) au reușit șocurile primei reprize la București. După pauză, gazdele au întors rezultatul așa cum o făcuseră și în februarie, tot de la 0-2. Cordea (49, 55) și Tamm (58) au adus-o pe FCSB în avantaj pe tabelă, la capătul unui forcing devastator, determinat și de schimbările transmise probabil de Gigi Becali la pauză.
Chindia a avut șansele ei, spre final, dar Mihaiu (75) și Celea (90+3), nu au reușit să înscrie din poziții favorabile. În aceste condiții, cu Dinu, Cherchez și Chamed cu probleme medicale, iar Neguț suspendat, misiunea târgoviștenilor cu CSU Craiova se anunță una infernală.
Foto: AFC Chindia Târgoviște