In cele ce urmeaza, redam, integral, articolul aparut pe site-ul csofiliasi.ro, dupa meciul Flacara Moreni – CSO Filiasi, incheiat, dupa cum bine stiti, cu victoria dambovitenilor.
”Formația noastră, fără Bogdanovici – accidentat, Mogoşanu şi Duriță – suspendați, a pierdut nemeritat, în minutul 90+4, cu 3-2 (1-1) întâlnirea disputată în Dâmbovița, în compania echipei Flacăra Moreni. Golurile lui CSO au fost marcate de Fabian Cruşoveanu (’41), cu un şut cu exteriorul la colțul scurt, sub bară, şi Nicuşor Neacşu, cu o lovitură de cap, la colțul lung, mingea lovind transversala şi bara din dreapta înainte să intre în plasă (’80).
CSO Filiași: Munteanu – Tereche, Chircan, Lupu – Calu, Papa – Borhot, Borneci, Crușoveanu, Neacșu – Cl. Bălan. Au mai intrat: Pârvuică, Fruntelată, Tănase.
„Îmi pare foarte rău că am pierdut la ultima fază, pentru că nu meritam după aspectul jocului. A fost un meci deschis, cu multe ocazii. Trebuia să primim şi un penalti clar la Neacşu, la scorul de 2-1, însă arbitrul a închis ochii. Dar nu dau vina pe arbitraj, chiar dacă le reproşez cele patru minute de prelungire acordate nejustificat. Am avut și o ocazie de singur cu portarul prin Bălan, dar a scos-o portarul advers, cu un reflex incredibil, la 0-0. Golul din minutul 94 l-am luat după o fază fixă, de lângă corner, a fost o centrare reluată de un adversar de la trei metri cu piciorul. De asta sunt supărat, că nici măcar nu am luat gol cu capul, ca la o fază fixă clasică“, a spus Florin Șoavă, lăudând prestația juniorului de 16 ani, portarul Sorin Munteanu: „A avut o prestație bună, câteva intervenții de apreciat, iar la goluri nu a avut ce să facă. Mi-a plăcut, dar e păcat de rezultat, de munca depusă și de jocul bun pe care l-am făcut. Atmosfera a fost ca de Liga I, stadionul a fost plin, cam 2.000 de oameni, care ne-au aplaudat la final“.
Spânu: Felicit cei cinci juniori din teren
Supărat de rezultat s-a arătat și președintele Florin Spânu: „A fost unul dintre cele mai bune jocuri ale echipei noastre din acest sezon și vreau să-i felicit pe cei cinci juniori pe care i-am avut în teren, pentru că și-au făcut datoria pe deplin. În schimb sunt total nemulțumit de unii dintre seniori, pentru că la experiența pe care o au fac niște faulturi inutile. Îl felicit pe Sorin Munteanu, a apărat foarte bine. Am stat de vorbă și cu observatorii care mi-au spus că locul din clasament pe care-l ocupăm este mincinos la cum joacă echipa. Brigăzii de arbitri am de reproșat doar faptul că a prelungit jocul nejustificat de mult, în situația în care nu au fost întreruperi, iar schimbările s-au făcut foarte rapid. În rest au arbitrat bine“.
Conducătorul clubului nostru a punctat că elevii lui Șoavă trebuie să câștige tot, până la final, ca să-și atingă obiectivul. „Din ultimele cinci jocuri, care sunt de foc, trei acasă și două în deplasare, trebuie să câștigăm maximum de puncte ca să ne realizăm obiectivul. Ne va fi foarte greu, pentru că toate adversarele care ne vor vizita înaintea jocului cu noi stau și vor fi odihnite, pentru că întâlneau pe ACS Podari – retrasă din campionat. Este un avantaj, pentru că în trei săptămâni vor avea loc cinci meciuri, cu o intermediară pe 10 mai, însă noi vom juca pe 9. Cu toate acestea, cred că avem un lot capabil și mă aștept să terminăm campionatul sus în clasament“, a subliniat Florin Spânu.
Sursa: csofiliasi.ro
Sursa foto: Gheorghe Petrescu / Sportul Morenar
Dacă ţi-a plăcut ştirea noastră şi crezi că ar putea prezenta interes şi pentru alte persoane, am aprecia dacă ai distribui acest articol.