1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

meci001tituaninoasa231FC Aninoasa a trecut rapid peste înfrângerea cu Atletic Bradu. Echipa antrenată de Cristi Bălașa s-a comportat exemplar în deplasarea de la Titu și a depășit Urbanul cu 1-0. 

”Atitudinea, devotamentul și dăruirea jucătorilor au dus formația de lângă Târgoviște să fie la toate capitolele peste trupa lui Silviu Dumitrescu. Disputa de pe “Orășenesc” a debutat echilibrat, cu ambele formații dornice de victorie. Dacă pentru Aninoasa, Calofir a trimis pe lângă (3), Manole a irosit pentru Titu (4). În schimb, după ce Manole a tras din nou peste (16), Aninoasa s-a aflat foarte aproape de deschiderea scorului. În prima fază, Drăgușin a reținut perfect capul lui Pahonțu (18), după care Calofir, scăpat singur cu portarul advers, a șutat peste (21). Iureșul grupării de lângă Târgoviște a continaut cu șutul lui Călinescu pe lângă (23), dar și cu execuția lui Enescu în bară, dintr-o lovitură liberă (29). Titu a ripostat prin Stăncilă (30), care s-a aflat și el foarte aproape de a deschide scorul și Negulescu, jucător ce trimis mingea peste poartă (35). Finalul primei reprize a aparținut în totalitate Aninoasei. Ene, scăpat singur cu Drăgușin s-a fâstâcit și a trimis mingea în brațele portrului (39), iar Călinescu dintr-o poziție bună a avut milă de portarul advers (41). Repriza a doua a început cu echipa lui Bălașa în atac și cu o posesie prelungită a acesteia. Cum componenții Urbanului au trecut rar de mijlocul terenului, Aninoasa a găsit cu răbdare reușita victoriei. După ratările lui Pahonțu (57), Enescu (64) și Maican (73), Neguț a fructificat cu sânge rece din fața porții adverse, o minge respinsă în față de Dăgușin (74). Jocul a ajuns la intensitate maximă pe final când Maican a ratat o ocazie mare pentru Aninoasa (87), iar Stăncilă (81) și Matei (88) au irosit și ei pentru Titu ocazii periculoase. La șutul ultimului, Priseceanu a avut un reflex de senzație, iar cu ajutorul barei a menținut Aninoasa în avantaj. Mai mult de atât, în urma unui contact cu Ionică, lui Coman ia cedat arcada și a fost transportat de urgență la spital. După succesul de la Titu, Aninoasa a urcat din nou în primele cinci locuri din serie și așteaptă cu un moral excelent disputa cu Concordia Chiajna II, de pe teren propriu."

Urban Titu – FC Aninoasa 0-1 (0-0)

Marcator: Neguț (74).

Titu: Drăgușin – Iancu, Vlad, Negulescu, Ionică – Stăncilă, Bărcănescu (48 Ghica – 78 Ghenu), Matei, Mihăilă – Manole, Truță. Antrenor: Silviu Dumitrescu.

Aninoasa: Priseceanu – Marina, Neaga, Coman (88 Rusu), Pahonțu – Călinescu, Ștefan, Enescu (63 Maican), Calofir (84 Huțușoru) – Neguț, Ene (56 Grigorescu). Antrenor: Cristian Bălașa.

Stadion “ Orășenesc”. Spectatori: 170.

Au arbitrat: Bogdan Dumitrache (București) – Cristian Măndiță (Tunari), Mihaela Țepușă (București). Observatori FRF: Ion Ștefan (Buzescu – TR) și Costel Petre (Constanța).

Cartonașe galbene: Matei (44), Ghica (53)/ Grigorescu (52), Pahonțu (68).

Ionuț Parghel


Dacă ţi-a plăcut ştirea noastră şi crezi că ar putea prezenta interes şi pentru alte persoane, am aprecia dacă ai distribui acest articol.

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii