Doar de o oră şi 11 minute a avut nevoie Sorana Cîrstea pentru a se califica în turul II la Australian Open! Vezi cu cine va juca în turul următor!
6-1, 6-1 după doar 71 de minute de joc, în compania rusoaicei Irina Kromaceva (95WTA) şi Sorana Cîrstea s-a calificat fără probleme în turul următor la primul Grand Slam al anului, de la Melbourne * Pentru calificare, jucătoarea noastră şi-a asigurat 70 de puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 30.000 de euro * În cele două săptămâni cât durează turneul, Sorana avea de confirmat 80 de puncte - 30 după finala de la Guaruja şi 50 pentru victoria de la Bertioga (Brazilia, 2016) * În turul următor, târgovişteanca o va întâlni pe învingătoarea din meciul C.Suraez Navarro (Spa, fav.10) - J.Cepelova (Svk) * Tot astăzi, la Australian Open: Irina Begu (fav.27) - Y.Shvedova (Kaz) 5-7, 6-3, 6-4, S.Halep (fav.4) - S.Rogers (SUA) 3-6, 1-6, P.Ţig - M.Puig (Pur, fav.29) 0-6, 1-6.