„România poate face trei echipe de FED Cup!”, a declarat Sorana Cîrstea, înaintea plecării la Cluj, pentru meciul cu Canada...
Nu vrem să comentăm declaraţia jucătoarei noastre, dar dincolo de orice interpretări - pentru că trebuie să recunoaştem, Halep are destui fani, Sorana, fie ea şi numărul 36WTA, are dreptate * Probabil că mulţi nu vor fi de acord cu Sorana, dar haideţi să încercăm măcar să ne reamintim că nu este prima oară când Halep nu poate juca pentru România, după care să parcurgem rândurile de mai jos:“România poate face trei echipe de FED Cup, România nu stă în Simona Halep. Avem destule jucătoare şi cred că ar trebui să jucăm cu echipa pe care o avem. Toată lumea spune că putem face trei echipe de Grupă Mondială la FED Cup, ceea ce e incredibil. Cred că ne-am tras una pe alta, iar în momentul ăsta tenisul feminin românesc trece printr-o perioadă excelentă şi va continua mult timp de acum înainte. Nu am avut niciodată în istoria tenisului românesc atâtea fete în top 100 şi de o valoare aşa de bună. Nu ştiu de ce tenisul merge aşa de bine dintr-o dată, pentru că, am spus, nu ne-a ajutat nimeni, ne-am tras una pe alta. Pot să zic că România are noroc pentru că nu a făcut prea multe pentru noi (n.r. - jucătorii de tenis)", a declarat Sorana Cîrstea înaintea plecării spre Cluj-Napoca.