Ieri, a fost programată etapa cu numărul trei din play-off-ul Superligii, la minifotbal, în județul Dâmbovița. TIV – Mustang, jocul zilei! Dispute spectaculoase și în celelalte confruntări. Clasamentul a suferit modificări interesante! Vă prezentăm rezultatele, clasamentul actualizat și informații de la cele trei jocuri! În plus, avem declarații în exclusivitate de la Sorin Pahonțu (cel care pe ”terenul mic” joacă la Young Boys, iar pe ”terenul mare” la Flacăra Moreni) și de la autorul a patru goluri, care a reușit să întoarcă de unul singur soarta unui meci!
C. Aron este, de departe, jucătorul zilei, în Superliga de Minifotbal! Fotbalistul celor de la Divertis a reușit să marcheze de unul singur toate cele patru goluri ale echipei sale. Mai mult de atât, a întors soarta partidei! De la 3-1 pentru Hooligans, la 4-3 pentru Divertis. Puțin a lipsit ca ”divertișii” să plece cu toate cele trei puncte puse în joc.
”Un meci dificil, băieții au alergat mult. Pe final am fost egalați, în ultimul minut. Asta este! Play-off-ul îmi pare dificil, sunt doar echipe bune. Pe primele trei nu avem cum să le prindem și între celelalte trei se dă o altă luptă. Cine reușește să termine mai sus. Obiectivul nostru este să luăm locul 4!”
Young Boys –Vikingii 2-1
Au marcat: Cernea (min. 17), Pahonțu (19 – 9 metri) / Iugulescu (28)
Meci dificil, cu multă tensiune! În prima repriză, Vikingii ajung la cinci greșeli după doar zece minute de joc. În al doilea mitan, cu opt minute înainte de ultimul fluier, ambele formații aveau, de asemenea, câte cinci greșeli! Prima ocazie clară de gol am notat-o în dreptul lui Nedelea (Young Boys), în minutul 12, atunci când trimite mingea în bară. Cernea deschide scorul, în minutul 17, cu o execuție spectaculoasă, pentru ca Pahonțu să majoreze diferența, la 2-0, în minutul 19, printr-o lovitură de la 9 metri. În repriza a doua, Vikingii irosesc o șansă incredibilă de a marca, în minutul 22. În replică, Young Boys are ocazia de a face 3-0, atunci când Rusu, scăpat singur în fața porții, trimite mingea... alături… Vine minutul 28, cu Ionuț Iugulescu în prim plan, execuție spectaculoasă, din lovitură liberă (2-1). Pe final de joc, Vikingii au șansa de a face 2-2, după ce primesc o lovitură de la 9 metri, dar Moțoi execută foarte slab. Scor final 2-1 și campioana la zi reușește să obțină toate cele trei puncte puse în joc.
Sorin Pahonțu: ”Toate meciurile din play-off sunt grele. Ne bucurăm că am câștigat, trebuie să câștigăm până la sfârșit, pentru a ieși campioni. Asta ne dorim. Astăzi a fost un meci agresiv, s-a jucat foarte tare. Multe faulturi și de asta am avut multe greșeli și noi și ei. Important este că am câștigat și am luat cele trei puncte (…) Toată lumea când joacă împotriva noastră se motivează altfel, vor să ne învingă, dar e bine că noi reușim să câștigăm și să rămânem pe primul loc. Urmează duelurile cu TIV și Mustang, sperăm să îi batem și să reușim să ieșim campioni.”
Tiv All Star-Mustang Forte 2-4
Au marcat: Tronaru (10), Georgescu (39) / Lungeanu (10, 40), Iordache (34), Plăcintă (37)
TIV – Mustang a fost meciul zilei, cu șase goluri! Jocul începe cu o dominare a celor de la Mustang, care au irosit ocazii importante, în minutele 2 și 4, prin Enescu. La jumătatea primei reprize, Lungeanu deschide scorul, pentru ca cei de la TIV să revină în joc patru minute mai târziu, prin Tronaru. In partea secundă, băieții de la Mustang ”calcă pedala” și reușesc să mai marcheze de două ori, prin Iordache (34) și Lari Plăcintă (37, din lovitură de la 9 metri). Vine tresărirea de orgoliu a celor de la TIV și Vlad Georgescu marchează pentru 2-3, în minutul 39. Se anunța un final de joc intens, dar Lungeanu închide ”socotelile”, atunci când stabilește scorul final, 2-4.
Hooligans –Divertis 4-4
Au marcat: Neacșu (4), Postelnicu (20), Niță (26), Stoican (39) / Aron (15, 30, 34, 38)
Un meci spectaculos, în care cei de la Hooligans au irosit o bună oportunitate de a câștiga toate cele trei puncte. Au condus cu 1-0, 2-1, 3-1, dar s-a terminat 4-4, după ce, atenție, Aron și-a dus echipa în avantaj, de la 1-3, la 4-3! Una peste alta, un rezultat echitabil, pentru cele două formații, care au jucat deschis, de aici și numărul mare de goluri marcate.
Clasament
1. Young Boys 3 3 0 0 11-3 34
2. Mustang Forte 3 3 0 0 19-3 30
3. TIV All Star 3 2 0 1 10-7 29
4. Divertis 3 0 1 2 7-12 15
5. Vikingii 3 0 0 3 3-12 15
6. Hooligans 3 0 1 2 5-19 12
Important / Noi am fi vrut să intrăm LIVE pe facebook, cu declarații la cald după fiecare joc, dar niciunul dintre fotbaliștii cărora le-am solicitat acest lucru nu a fost de acord. Și, cum a fost normal, am respectat deciziile acestora.
Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.