Joia viitoare, Sala Sporturilor, din Târgoviște, va găzdui un meci al naționalei de handbal masculin, din preliminariile Campionatului European 2020! Un eveniment important, dar care va fi la concurență cu un altul, la fel de important! Mai ales pentru târgovișteni!
Joi, 11 aprilie, de la ora 18,00 - Sala Sporturilor, din Târgoviște, va găzdui meciul naționalei masculine de handbal a României, contra Lituaniei - din preliminariile grupei a 6-a a Campiontului European 2020. În clasament, după două etape: 1.Franța 4p (73-48), 2.Portugalia 4p (45-36), 3.Lituania 0p (50-66), 4.România 0p (34-52). Iată ce scrie ”prosport.ro”, legat de meciul programat joia viitoare: ”Spre sfârşitul acestei săptămâni a venit însă şi o explicaţie pentru care România – Lituania se joacă la Târgovişte. Consiliul Local a aprobat o finanţare de 60.000 de lei pentru acest eveniment. FRH a obţinut şi un cantonament de patru zile pentru lotul B, anticamera primei reprezentantive”... Cam mult, pentru un eveniment de pe urma căruia târgoviștenii nu se vor alege (mai) cu nimic! Mai ales când la Târgoviște handbalul n-are chemare, iar la aceeași oră, se joacă... Ripensia vs Chindia, în direct, la Digi Sport! Ca să nu mai vorbim de șansele de calificare ale naționalei!
Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.