Notam în ”Avancronica etapei” intermediare, de ieri, a Ligii a 5-a, că cineva ne-a sesizat pe noi și nu... CCD, asupra faptului că într-una din rundele trecută, un jucător din seria Vest ar fi evoluat în stare de suspendare! Am aflat despre cine era vorba! Ce va urma?
Ei bine, ne-am interesat, deși nu era cazul, mai ales că sesizarea era ”semnată” de un... anonim și NU noi trebuia să fim cei înștiințați - ci Comisia de Competiții și Disciplină! Din câte am aflat, se pare că jucătorul vizat și asupra căruia CCD s-a autosesizat, dar nu mai era cazul, ar fi fost Florin Bărăceanu (PCM Argeșul Ungureni) a cărui suspendare a fost ridicată oficial, în urma unui memoriu, de către Comisia de Apel - AJF Dâmbovița. Este bine că s-au lămurit lucrurile, dar iată că se adeverește ceea ce susținem și noi de mai multă vreme: ținerea la... secret a suspendărilor dictate, dar mai ales a reducerilor acestora - în cazul jucătorilor, antrenorilor, conducătorilor sau echipelor - de către Comisia de Competiții și Disciplină, respectiv Comisia de Apel nu fac decât să trezească suspiciuni în privința deciziilor, care par a fi luate pe... ascuns! De ce nu la vedere, domnilor?