3.1666666666667 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (3 voturi)

meci36Miercuri, 5 iunie, de la ora 18,00 se joacă etapa a 32-a, intermediară, ultima de acest fel, din actualul sezon competițional. Etapele cu numărul 33 și 34 sunt programate pe 9 iunie, respectiv 16 iunie. Cunoaștem cele 3 echipe promovate în Liga a 4-a, știm încă din iarnă cine retrogradează...



Deși mai sunt de jucat 3 etape, Cetatea Târgoviște - seria Nord, Gaz Metan Finta - seria Sud și Urban Titu - seria Vest sunt virtual promovate în Liga a 4-a. Nu știm dacă toate trei vor și evolua în primul eșalon valoric al campionatului județean, dar nu vrem să mai intrăm în ”amănunte”, atâta vreme cât AJF Dâmbovița nu vine cu un comunicat oficial în acest sens. Cum spuneam, problema retrogradării s-a lămurit încă din iarnă, dacă nu ceva mai devreme, pentru că avem un regulament de ...ochii lumii! Bezdeadul a fost exclusă neregulamentar din campionatul seriei Nord - fiindu-i refuzată cererea de retragere (!), Viitorul Mircea Vodă a încheiat seria Sud cu două etape mai devreme - pentru neachitarea baremului de arbitraj, fiind neprogramată - dacă nu greșim, iar Odobești s-a retras, de bună voie, din campionat...


Seria NORD
Dacă Cetatea a promovat deja de câteva etape s-a cam lămurit și ordinea pe podiumul seriei, problema locului secund fiind rezolvată de Săgeata Gura Ocniței care a învins clar Luceafărul Dărmănești. Cum Flacăra Șuța Seacă are 6 puncte avans, meciul din ultima etapă (Luceafărul vs Flacăra) nu va fi decât unul de... palmares. Oricum, meciul zilei se joacă la Dărmănești, unde Luceafărul va încerca să facă o ”breșă” în ”zidul” Cetății! Meci frumos și la Săcuieni, unde Flacăra are de apărat locul secund, însă gazdele vor mai mult, mai ales că termină campionatul etapa viitoare... Derbiul Nordului - Voința Buciumeni vs Voința Pietroșița și două meciuri pentru locul 4: Runcu vs Tătărani și Raciu vs Gura Ocniței - un dialog de la distanță Runcu - Raciu, înaintea întâlnirii directe, din ultima etapă!

Luceafărul Dărmăneşti - Cetatea Târgovişte
Voinţa Săcuieni - Flacăra Şuţa Seacă
Olimpicii Ulmi II - Victoria Comişani
Viitorul Ocniţa stă
Voinţa Buciumeni - Voinţa Pietroşiţa
Voinţa Adânca - ASG Doiceşti
Unirea Lucieni - Viitorul Răzvad
Sportul Runcu - Voinţa Tătărani
Pomicola Raciu - Săgeata Gura Ocniţei

Clasament
1.Cetatea 29 27 1 1 154-27 82
2.Şuţa Seacă 29 22 2 5 90-45 68
3.Dărmăneşti 29 20 2 7 72-40 62
4.Runcu 29 17 2 10 114-72 53
5.Raciu 29 19 1 9 102-50 52*
6.G.Ocniţei 29 15 6 8 76-70 51
7.Tătărani 29 14 4 11 60-66 46
8.Săcuieni 30 14 3 13 70-67 45
9.Ocniţa 30 12 7 11 75-65 43
10.Răzvad 29 12 3 14 74-72 39
11.Pietroşiţa 29 11 1 17 71-95 34
12.Comişani 30 10 2 17 59-78 32
13.Ulmi II 30 11 2 17 75-85 29*
14.Adânca 29 8 3 18 77-110 27
15.Buciumeni 29 9 1 19 71-98 25**
16.Doiceşti 29 4 2 23 48-130 14
17.Lucieni 29 2 0 27 30-149 6
*penalizare 6 puncte - decizie CCD
** penalizare 3 puncte - decizie CCD


Etapa a 33-a, 9 iunie
Pomicola Raciu - Luceafărul Dărmăneşti
Săgeata Gura Ocniţei - Sportul Runcu
Voinţa Tătărani - Unirea Lucieni
Viitorul Răzvad - Voinţa Adânca
ASG Doiceşti - Voinţa Buciumeni
Voinţa Pietroşiţa - Viitorul Ocniţa
Olimpicii Ulmi II stă
Victoria Comişani - Voinţa Săcuieni
Flacăra Şuţa Seacă - Cetatea Târgovişte

Seria SUD
Și în seria Sud s-a rezolvat problema primelor două locuri, pentru că indiferent de rezultatele ultimelor 3 etape, Gaz Metan și Dentaș vor termina sezonul în această ordine. Locul 3 și-l dispută Unirea Nucet și Libertatea Urziceanca, cu mențiunea că ultima va avea o misiune ceva mai dificilă pe final, urmând să joace în compania primelor două clasate. S-ar putea ca ambele să-și treacă în cont mâine, alte trei puncte, dar Nucetul va juca ultimele două meciuri la Mărcești și acasă, cu Ghinești! Ei bine, avem și un meci care în alte condiții ar fi putut fi unul pentru evitarea retrogradării: Unirea Slobozia Moară vs Olimpia Mărcești. Să nu neglijăm nici jocul pentru locul 5: Vânătorul Rățoaia vs Viitorul Dobra, la concurență cu Bolovani vs Potlogi și Gheboaia vs Lungulețu, dispute în care echipele gazdă au același obiectiv - locul 5!

Viitorul Gheboaia - Fulgerul Lunguleţu
Vânătorul Răţoaia - Viitorul Dobra
Libertatea Urziceanca - Voinţa Podu Rizii
Viitorul Mircea Vodă - Gaz Metan Finta 0-3
Săgeata Braniştea - Dentaş Tărtăşeşti
Unirea Nucet - Publirex Ciocăneşti
Unirea Slobozia Moară - Olimpia Mărceşti
Spic de Grâu Ghimpaţi - Flacăra Ghineşti
Luceafărul Bolovani - FC Potlogi


Clasament
1.Finta 31 28 0 3 170-54 84
2.Tărtăşeşti 31 22 4 5 109-58 70
3.Urziceanca 31 20 5 6 127-75 59*
4.Nucet 31 19 2 10 93-62 59
5.Răţoaia 31 14 7 10 88-71 49
6.Dobra 31 15 4 12 101-88 49
7.Podu Rizii 31 15 3 12 80-61 48
8.Gheboaia 31 13 9 9 78-73 48
9.Bolovani 31 13 6 12 79-80 45
10.Lunguleţu 31 12 9 10 82-91 38*
11.Braniştea 31 12 1 18 110-95 37
12.Ghineşti 31 10 4 17 68-91 34
13.Sl.Moară 31 11 5 15 69-96 29**
14.Potlogi 31 11 7 13 90-87 28**
15.Ciocăneşti 31 7 7 17 61-113 28
16.Mărceşti 31 6 3 22 56-120 21
17.Ghimpaţi 31 5 6 20 50-133 21
18.Mircea Vodă 31 3 3 25 30-93 6*
*penalizare 6 puncte - decizie CCD
**penalizare 12 puncte - decizii CCD şi CA


Etapa a 33-a, 9 iunie
Luceafărul Bolovani - Viitorul Gheboaia
FC Potlogi - Spic de Grâu Ghimpaţi
Flacăra Ghineşti - Unirea Slobozia Moară
Olimpia Mărceşti - Unirea Nucet
Publirex Ciocăneşti - Săgeata Braniştea
Dentaş Tărtăşeşti - Viitorul Mircea Vodă 3-0
Gaz Metan Finta - Libertatea Urziceanca
Voinţa Podu Rizii - Vânătorul Răţoaia
Viitorul Dobra - Fulgerul Lunguleţu

Seria Vest
Urban Titu ar fi și ea virtual promovată, dar lupta pentru locul secund este departe de a se fi încheiat. Fără a fi partizanii cuiva, întrebăm și noi așa, de... dragul respectării regulamentului: dacă FC Potlogi sau Unirea Slobozia Moară - ambele din seria Sud, au fost iertate de 6 puncte penalizare (n.r. - așa arată clasamentul oficial al AJF!), de ce n-ar fi iertate și Flacăra Valea Mare, Pomicola Raciu sau Olimpicii Ulmi II, pentru că toate au fost sancționate sub incidența aceluiași articol din RD, abrogat de AJF? Ba mai mult, ”am prins” o știre cum că o echipă din seria Vest ar fi folosit etapa trecută un jucător în stare de suspendare, iar CCD nu s-ar fi sesizat din oficiu!  Nu știm dacă este așa sau nu, dar... dacă e așa... e grav!

Revenind la etapa de mâine să notăm în primul rând meciurile de la Valea Mare, Ungureni și Zăvoiu unde sunt implicate echipele care încă mai speră într-o... minune și AJF Dâmbovița să respecte ROAF-ul, vizând astfel locul secund în seria Vest! Indiferent de opinii, credem că seria Vest se va încheia, mai mult ca sigur, pe masa Comisiei de Etică și Disciplină a FRF, cu o decizie finală, privind promovarea! Dacă nu cumva cineva din Comitetul Executiv al AJF Dâmbovița va... deschide regulamentul, la ședința de omologare a clasamentelor finale!

Olimpia Morteni - Olimpia Picior de Munte
Flacăra Valea Mare - Viitorul Burduca
Viitorul Găeşti - Urban Titu
Viitorul Tomşani - Viitorul Odobeşti 3-0
PCM Ungureni - Voinţa Ioneşti
Flacăra Zăvoiu - Sportul Mogoşani
Spicul Jugureni - AS Corbii Mari
Petrolul Răscăieţi - Unirea Cobia
Dinamo Odaia Turcului - Viitorul Straoşti


Clasament seria Vest - Liga 5
1.Titu 31 28 2 1 163-33 86
2.Ungureni 31 24 2 5 103-58 74
3.V.Mare 31 24 3 4 114-38 69*
4.Mogoşani 31 22 2 6 93-50 68
5.Zăvoiu 31 22 0 9 119-57 66
6.Od.Turcului 31 18 1 12 104-69 55
7.Burduca 31 18 1 12 98-80 55
8.C.Mari 31 17 3 12 117-77 54
9.Jugureni 31 14 3 14 94-86 45
10.Cobia 31 13 2 15 83-98 41
11.Răscăieţi 31 11 6 14 72-72 39
12.Morteni 31 11 2 18 67-98 35
13.Straoşti 31 11 0 20 69-112 33
14.P.Munte 31 9 4 18 59-97 31
15.Ioneşti 31 6 1 24 55-130 19
16.Tomşani 31 6 1 24 54-131 19
17.Găeşti 31 3 3 25 61-149 12
18.Odobeşti 31 4 0 27 35-126 6*
*penalizare 6 puncte - decizie CCD
** Viitorul Odobești Ziduri s-a retras din campionat


Etapa a 33-a, 9 iunie
Dinamo Odaia Turcului - Olimpia Morteni
Viitorul Straoşti - Petrolul Răscăieţi
Unirea Cobia - Spicul Jugureni
AS Corbii Mari ă- Flacăra Zăvoiu
Sportul Mogoşani - PCM Ungureni
Voinţa Ioneşti - Viitorul Tomşani
Viitorul Odobeşti - Viitorul Găeşti 0-3
Urban Titu - Flacăra Valea Mare
Viitorul Burduca - Olimpia Picior de Munte

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii