Dambovitapenet, Liga 5 / Privind clsamentele la zi, în fiecare dintre cele două serii, avem meciuri care atrag atenția, în primul rând prin pozițiile echipelor aflate față în față! în Nord, Colibași vs Aninoasa și în Sud, ar fi Lungulețu vs Tărtășești! Dar lista, ar putea continua. Vă invităm să urmăriți, înainte de toate, programul complet al rundei și clasamentele la zi!
Seria Nord
Gura Ocniței - IL Caragiale
Dragomirești - Valea Lungă
Colibași - Aninoasa
Văcărești - Rățoaia
Comișani - Dărmănești
Lucieni - Adânca
Bucșani - Raciu
Picior de Munte - Ungureni
Colibași - Aninoasa
Este, de departe, meciul zilei. Vorbim de probabil cea mai dificilă deplasare a liderului, în fața unui adversar care, chiar dacă n-a acumulat decât jumătate din punctele liderului, nu credem că și-a spus ultimul cuvânt!
Picior de Munte - Ungureni
Unirea Ungureni nu renunță așa ușor la urmărirea liderului, iar meciul de duminică - unde pleacă din postura de favorită - o avantajează, în tentativa reducerii handicapului ce o separă de primul loc, având în vedere un eventual pas greșit pe malul Cricovului Dulce!
Gura Ocniței - IL Caragiale
Nici IL Caragiale, deplasaându-se la Gura Ocniței - nimeni alta decât ”lanterna roșie” a seriei, nu credem că va face rabat de la o încercare de apropiere față de primele două clasate.
Bucșani - Raciu
Nici Raciu n-ar avea - cel puțin la prima vedere - o deplasare dificilă, dar să nu omitem faptul că nici gazdele nu stau bine în clasament! Totuși, suntem de părere că oaspeții au prima șansă...
Văcărești - Rățoaia
Cu siguranță că dintre toate echipele aflate în zona barajului, Văcăreștiul are cel mai ușor meci, Rățoaia fiind un adversar abordabil, mai ales în deplasare!
Lucieni - Adânca
Două echipe cu obiective, probabil, diametral opuse! Oaspeții pot profita de avantajul - cel puțin teoretic - în fața celor de la Lucieni, dar în teren lucrurile nu vor fi așa simple, în disputa pentru cele 3 puncte!
Dragomirești - Valea Lungă
Vecine de clasament, cele două vor lupta aprig pentru o victorie, care ar da ceva mai multe speranțe de viitor! Este de știut că locul 13 nu este unul sigur în privința un final scăpat de griji.
Comișani - Dărmănești
Din potențiale candidate la un loc în baraj, Comișani și Dărmănești joacă cu ”sabia deasupra capului”! Orice pas greșit contează enorm în economia clasamentului!
Clasament
1 CS Viitorul Aninoasa 8 8 0 0 64 4 24p
2 ACS Unirea Ungureni 8 6 1 1 34 17 19p
3 FC Viitorul IL Caragiale 8 5 2 1 23 17 17p
4 AFC Raciu 8 5 2 1 20 23 17p
5 AS Victoria 2018 Vacaresti 8 5 0 3 30 15 15p
6 AFC Unirea Colibasi 8 4 0 4 23 18 12p
7 AS Vointa Adanca 8 4 0 4 18 21 12p
8 CS Vanatorul Ratoaia 8 4 0 4 13 18 12p
9 AS Luceafarul Darmanesti 8 3 2 3 23 19 11p
10 CS Comunal Valea Lunga 8 3 2 3 12 23 11p
11 AS Dragomiresti 8 3 1 4 19 19 10p
12 AS Olimpia Picior de Munte 8 3 0 5 14 19 9p
13 AS Sportul Lucieni 8 2 2 4 17 17 8p
14 AS Victoria Comisani 8 2 0 6 13 17 6p
15 ACS Gloria Bucsani 8 1 0 7 14 57 3p
16 ACS Gura Ocnitei 8 0 0 8 5 38 0p
Etapa viitoare
Gura Ocniței - Dragomirești
IL Caragiale - Ungureni
Valea Lungă - Colibași
Aninoasa - Văcărești
Rățoaia - Comișani
Dărmănești - Lucieni
Adânca - Bucșani
Raciu - Picior de Munte
Seria Sud
Finta - Colacu
Lungulețu - Tărtășești
Mogoșani - Crețu
Dobra - Bolovani
Zăvoiu - Od.Turcului
Mărcești - Corbii Mari
Cojasca - Jugureni
Gheboaia - Poiana
Lungulețu - Tărtășești
Cele două echipe se află în plasa liderului și nu ratează niciun prilej de a se apropia de primul loc! S-a văzut clar, runda trecută, că Tărtășești face și imposibilul în tentativa acumulării punctelor necesare și îndeplinirea obiectivului propus Ei bine, duminică vom vedea dacă oaspeții au terminat ”muniția” runda trecută, sau mai au ceva rezerve pentru a învinge la Lungulețu - o echipă care nu ”se predă” așa ușor!
Cojasca - Jugureni
Nu vedem cum liderul ar putea greși, taman pe propriul teren, mai ales în fața unui adversar care stă - deocamdată - pe un liniștitor loc 7, dar mai ales la cel puțin două victorii dincolo de ”zona roșie”!
Mogoșani - Crețu
Oaspeții sunt la 8 puncte în spatele liderului și doar 4 față de locul secund, în vreme ce gazdele stau pe marginea prăpastiei! Așa că ne așteptăm la un meci ”încins” între două echipe - chiar cu obiective diferite, dar în ”foame” de puncte!
Zăvoiu - Od.Turcului
Și aici, situația este cam aceeași ca în meciul de mai sus. Cert este că ne așteptăm la un meci de ”care pe care”, punctele fiind extrem de necesare ambelor echipe. Să nu trecem cu vederea faptul că ”turcii” nu se vor ”rătăci” așa ușor prin Zăvoi și vor ieși la atac, taman când gazdele se vor aștepta mai puțin!
Finta - Colacu
Finta se joacă cu focul! Nu credem că la adăpostul celor 9 puncte poate sta liniștită, atâta vreme cât o înfrângere o poate arunca dincolo de ”linia roșie”, mai ale că oaspeții nu se împacă cu poziția din clasament! Să aisităm la ”surpriza” etapei? N-ar fi exclus!
Dobra - Bolovani
Ambele echipe au nevoie de victorii ca de aer! Cert este că Dobra vine după un 1-7, care i-a cam tăiat elanul, dar pe teren propriu probabil că lucrurile vor sta cu totul altfel. Vom vedea...
Mărcești - Corbii Mari
”Corbii” încă mai speră că pot ”zbura” mai sus, în vreme ce gazdele trag speranțe că nu vor cădea mai jos! Un meci deschis oricărui rezultat, un meci cu trei semne, greu de ales o variantă simplă!
Gheboaia - Poiana
O întâlnire în care mai important ni se pare meciul din deschidere, atâta vreme cât ambele echipe de seniori se află, încă în... febra căutărilor (de puncte, mai ales)! Nici Gheboaia și nici Poiana nu pot sta liniștite, atâta vreme cât de la locul 7 pare mai ușor să cobori, decât să urci!
Clasament
1 CS Viitorul Cojasca 8 8 0 0 39 6 24p
2 AS FC Dentas Tartasesti 8 6 2 0 37 10 20p
3 ACS Vointa Cretu 8 5 1 2 28 12 16p
4 ACS Dinamo Odaia Turcului 8 5 1 2 24 15 16p
5 FC Lunguletu 8 5 0 3 32 18 15p
6 FC Ravens Corbii Mari 8 4 2 2 25 24 14p
7 AS Spicul Jugureni 8 3 2 3 20 14 11p
8 FC Viitorul Gheboaia 8 3 2 3 17 20 11p
9 FC Luceafarul Bolovani 8 3 0 5 20 23 9p
10 AFC Stiinta Finta 8 3 0 5 15 21 9p
11 AFC Olimpia Marcesti 8 3 0 5 14 25 9p
12 AS Flacara Zavoiu 8 3 2 3 25 19 8p
13 AFC Viitorul Dobra 8 2 1 5 18 30 7p
14 AS Sportul Mogosani 8 2 0 6 15 31 6p
15 AS Luceafarul Poiana 8 2 0 6 12 37 3p
16 FC Steagul Rosu Colacu 8 0 1 7 8 44 1p
*AS Luceafarul Poiana penalizare 3 puncte - decizie CDE nr 472/2023 *AS Flacara Zavoiu penalizare 3 puncte - decizie CDE nr 504/2023
Etapa viitoare
Finta - Lungulețu
Colacu - Poiana
Tărtășești - Mogoșani
Crețu - Dobra
Bolovani - Zăvoiu
Od.Turcului - Mărcești
Corbii Mari - Cojasca
Jugureni - Gheboaia
________
INFO
Te poți înscrie în grupul nostru de facebook, pentru a fi la curent cu toate știrile care apar, în fiecare zi! Click pe linkul alăturat: https://www.facebook.com/groups/566562406689042/
€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2023, vom împlini 11 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!
Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal
Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689