Dambovitapenet, Onoare / Duminică, de la ora 11.00, sunt programate meciurile primei etape din Onoare – Liga 5, eșalon care de ani buni n-a mai evoluat în doar două serii! Ei bine, o altă noutate ar fi că din Onoare pot promova în Liga a 4-a mai mult de două echipe. Conform regulamentului, câștigătoarele celor două serii promovează direct în Liga 4, iar ocupantele locurilor secunde vor juca un baraj de promovare/menținere cu două echipe din Liga a 4-a, echipe stabilite conform aceluiaș regulament la finalul sezonului regulat.
Oricum, salutăm decizia AJF de a comprima campionatul Ligii a 5-a în doar două serii a câte 18 echipe, până la urmă unul mai echilibrat, chiar și din punct de vedere valoric. Analizând componența celor două serii, părerea nostră este că tot Nordul rămâne mai disputat, cel puțin măcar prin prisma faptului că mai bine de 10 echipe au jucat mai mult sau mai puțin – în timp, în primul eșalon al fotbalului dâmbovițean, unele chiar fiind angrenate în disputa pentru primul loc! Sigur, nici seria Sud nu duce lipsa echipelor de tradiție și care chiar au avut un cuvânt de spus în competiție, la vremea respectivă. Dar să lăsăm ”istoria” pentru ceva mai târziu și să trecem la meciurile primei runde.
Seria NORD
Voința Săcuieni – Voința Adânca
Viitorul Ocnița – Olimpicii Ulmi
Sportul Vlădeni – Viitorul Rățoaia
Unirea Colibași – Luceafărul Dărmănești
AFC Raciu – CSC V.Lungă
Știința Finta – Viitorul Pietroșița
Voința Tătărani – Victoria Comișani
Comerțul Viișoara – Viitorul Gheboaia
ACS G.Ocniței – Olimpia Mărcești
Ce ne oferă prima etapă în seria Nord? Un meci care poate fi ales drept ”cap de afiș” – Unirea Colibași vs Luceafărul Dărmănești și un derbi local – Voința Săcuieni vs Voința Adânca! Meciurile de la Finta, Tătărani și Viișoara se anunță ca fiind și ele extrem de disputate și de ce nu chiar și cele de la Rățoaia, Raciu sau Gura Ocniței, ceea ce ne duce cu gândul la o rundă atractivă! Singura problemă rămâne cea a juniorilor, acolo unde suntem siguri că nu vom scăpa de scorurile de maidan, dar nici de ”găselnițele” conducătorilor! Nu ne rămâne decât să recomandăm organizatorilor să ia încă din fașă cele mai drastice măsuri cu cei care ”trișează”!
Seria SUD
Unirea Cobia – Viitorul Dobra
Dentas Tărtășești – Spicul Jugureni
Olimpia Picior de Munte – Luceafărul Poiana
Flacăra Zăvoiu – Sportul Mogoșani
Dinamo Od.Turcului – Unirea Nucet
Petrolul Răscăieți – Ravens Corbii Mari
Săgeata Braniștea – Victoria Văcărești
Voința Vișina – Libertatea Urziceanca
Luceafărul Bolovani – Viitorul Tomșani
În Sud, una dintre candidate – Flacăra Zăvoiu – a avut șansa să debuteze, acasă, într-un alt derbi local – cu Mogoșani. Teoretic, ar trebui să se bucure, dar nu știm cât de bune sunt relațiil dintre cele două ”vecine”! Meciul zilei ar trebui să fie cel de la Vișina, unde bine ar fi ca și vremea să țină cu fotbalul! Dentas Tărtășești și Săgeata Braniștea – alte două candidate la promovare, debutează tot pe teren propriu.ceea ce ne face să le credităm cu prima șansă. Oricum, nu vedem cum am putea scăpa de eventualele surprize!