1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

chindiaclinceniiulie2020Chindia a întrerupt seria de înfrângeri în play-out-ul Ligii I, după 3-1 cu Academica Clinceni la Ploiești. Săndoi l-a lăsat pe bancă pe Martac, iar banderola de căpitan a ajuns la Gică Florea, desemnat ulterior omul meciului de către deținătorii de drepturi. Ivancic (45), Bic (71 pen) și Berisha (89), ultimul aflat la primul său gol în Liga I, au punctat pentru Chindia. Dincolo, Cebotaru (77) a punctat tot din penalty.



Chindia a arătat bine miercuri, într-un meci jucat la 35 de grade Celsius. Victoria cu Clinceni este o imensă gură de oxigen, în perspectiva finalului de sezon. În funcție de jocul rezultatelor, de eventualele programări ale restanțelor cu Dinamo, dar mai ales de deciziile care vor fi luate astăzi la Ligă, Chindia și-ar putea îndeplini peste câteva zile obiectivul declarat la începutul sezonului, menținerea în Liga I. Deocamdată Târgoviștea e pe ultimul loc, cu 20 de puncte, cu unul mai puțin față de Dinamo și cu trei mai puține decât Poli Iași, pe care o va întâlni duminică în meci direct.

Foto: AFC Chindia Târgoviște 

Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii