Potrivit gsp.ro, șase din cele opt echipe din Liga 1 nu mai vor să joace în play-out! Alături de Viitorul, Hermannstadt, Poli Iași, Clinceni și Voluntari se află și Chindia Târgoviște! Reprezentanții acestor cluburi se bazează pe precedentele create la Ligile 2 și 3!
Argumentele celor șase echipe:
- costurile foarte ridicate de pregătire
- problemele majore de respectare a măsurilor de securitate medicală extrem de severe cerute de autorităţi
- programarea unui număr foarte mare de meciuri în timp scurt.
Iată adresa pe care cluburile din play-out-ul Ligii I au trimis-o către LPF
„Stimate domnule Secretar General,
În urma evoluției contextului configurat de consecințele pandemiei asupra fotbalului românesc, deplin responsabili de misiunea coordonării activității în cluburile pe care le reprezentăm și de stabilirea competiției la care contribuim direct în acest sezon 2019/2020, vă solicităm să depuneți toate demersurile necesare pentru a promova următoarea soluție pentru play-out-ul Ligii I, ediția 2019/2020.
Am dezbătut, împreună cu toți reprezentanții cluburilor din play-out, contextul specific pe care îl avem pentru această parte a competiției. Astfel, 7 dintre 8 cluburi angrenate în play-out (nu avem poziția fermă a clubului Dinamo) am decis:
Imposibilitatea disputării partidelor programate pentru restul sezonului în play-out și, pe cale de consecință, nu putem susține decât înghețarea clasamentului, fără retrogradare în acest sezon;
Cu posibilitatea cluburilor din play-off de a decide pe teren, în măsura în care acestea pot și sunt de acord, configurația finală a play-off-ului și reprezentantele României în cupele europene;
Cu eventuala posibilitate a cluburilor care promovează din Liga 2 să completeze sezonul viitor de Liga 1.
Principalele argumente care fundamentează decizia noastră:
Imposibilitatea reală de a respecta normele prevăzute în protocolul pentru reluarea antrenamentelor și perspectiva foarte probabilă a aceleiași imposibilități reale și pentru normele care vor viza reluarea competiției, dacă aceasta va fi permisă;
Răspunderea penală care rezidă din aceste norme și pe care nu putem să ne-o asumăm, date fiind realitățile de infrastructură și financiare, atât generale cât și specifice fiecăruia dintre cluburile pe care le reprezentăm;
Riscul de accidentări la care am supune jucătorii noștri în varianta unui program extrem de încărcat și în continuarea unei perioade de pregătire total nesatisfăcătoare;
Perspectiva foarte probabilă, în cazul reluării competiției, ca partidele să se dispute fără spectatori. Această perspectivă reprezintă un scenariu de neacceptat pentru suporterii cluburilor noastre;
Identificarea unor variante de lucru identice aplicate deja la Liga 2 și Liga 3, competiții din care nu se mai dispută partide pentru echipele aflate în partea inferioară a clasamentului. Această decizie considerăm că nu aduce atingere nicidecum fotbalului profesionist, ci reprezintă tocmai o măsură de protecție a caracterului acestuia în contextul perioadei pe care o parcurgem.
Meritul sportiv rămâne intact prin posibilitatea cluburilor din play-off de a decide titlul de campioană, un alt argument fiind implementarea de soluții similare și în alte campionate din fotbalul european.
Nu în ultimul rând, pentru credibilitatea competiției, condiția primordială este sinceritatea. Cu noi înșine, cu jucătorii și spectatorii pe care îi reprezentăm. Ori analiza realistă a situației nu ne poate duce decât la alte concluzii decât cele de mai sus și considerăm că este un demers călăuzit de transparență și democratic, valori pe care știu că le împărtășiți.
Vă solicităm, așadar, să depuneți toate demersurile necesare din poziția de reprezentare pentru care sunteți mandatat în vederea aplicării acesteia și vă rugăm să ne informați cu promptitudinea și transparența cu care ne-ați obișnuit despre evoluția acestui demers.
Cu mulțumiri anticipate pentru eforturile susținute,
Reprezentanții cluburilor din play-out-ul Ligii I sezonul 2019/2020”. (sursa: gsp.ro)
Citește știrea completă, AICI:
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/propunere-soc-in-liga-i-echipele-nu-mai-vor-sa-joace-play-out-ul-598844.html
Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.