Astăzi, înainte de avancronica meciului de sâmbătă, din ultima etapă a sezonului regulat, ne-am propus o trecere în revistă a datelor statistice privind cele 20 de întâniri directe, în prima divizie națională. Teoretic, dacă privim cotele oferite de casele de pariuri, bucureștenii sunt net favoriți, mai ales că au nevoie acută de puncte, după pașii greșiți cu Academica și Dinamo! Cert, FCSB pleacă cu 1,30 șansă la victorie, în vreme ce Chindia are... 9,50, pentru o reușită și 5,50 pentru o remiză! O variantă... acceptabilă, pare să fie ”câștigă o repriză Chindia”, cotată la 4,75!
Cum spuneam, este meciul cu numărul 21 dintre cele două echipe, în prima divizie națională, fie ca a fost vorba de CCA/Steaua/FCSB sau Metalul/CS/Chindia.
Per total, palmaresul este net de partea gazdelor: 11 victori FCSB, 6 remize și doar 3 victorii pentru Chindia (golaveraj 48-20).
București: 8 victorii, 2 remize, 0 victorii (34-5)
Târgoviște: 3 victorii, 4 remize, 3 victorii (14-15)
Prima întâlnire dintre cele două echipe a avut loc pe 17 septembrie 1961, la Târgoviște:
Metalul Târgoviște - CCS București 2-2 (2-1)
Au marcat: Paul Niculescu (min.10 și 30) - Ghe.Constantin (5 și 70)
Metalul: M.Andrei - R.Tomescu, E.Popescu, Georgescu, Nițescu, Lazăr, Petrescu, Mureșan, Cruțiu (Barac), Niculescu, Chiriță.
CCA: Voinescu - Zavoda II, Ivănescu, Staicu, Jenei, Bone, Cacoveanu (Varga), Constantin, I.Alecsandrescu, Raksi, Tătaru I.
Ultimul meci dintre cele două, s-a jucat pe 20 octombrie 2019, la Ploiești:
Chindia Târgoviște - FCSB 1-2 (1-1). Au marcat: Florea (min.14) - Leca (min.31 - autogol), Gnohere (51).
Chindia: Aioani - Dinu (Neciu), Pițian, Leca, Martac, Rață (L.Mihai), Bic, Dumitrașcu, Neguț (Cherchez), Florea, Dumiter.
FCSB: Vlad - Crețu, Chorbadzhiyski, Planic, Panțîru, Tănase, Cristea (Soiledis), Vînă, Moutinho (Hora), Gnohere, Moruțan (A.Popa).
Cum de la primul meci direct nu avem datele statistice, ne vom rezuma să vi le prezentăm pe cele de pe stadionul ”Ilie Oană”, din toamnă (Chindia - FCSB):
Posesie: 40% - 60%
Șuturi la poartă: 3-15, din care pe spațiul porții 3-4
Lovituri libere: 15-16
Cornere: 1-4
Ofsideuri: 1-1
Aruncări de la margine: 13-21
Faulturi: 14-15
Cartonașe galbene: 4-5
Atacuri: 116-247
Ce va fi sâmbătă, 22 februarie, ora 20,00 - pe Național Arena? Noi sperăm ca FCSB să nu iasă din ”conul de umbră”, taman cu Chindia!
Foto (ziarulprahova.ro): Metalul Târgoviște - echipa ”regiunii Ploiești”, care promova în Divizia A, în vara anului 1961