Dambovitapenet, Superliga / Astăzi, Chindia Târgoviște susține un nou meci, pe ”Ilie Oană”, din Ploiești, posibil ultimul în organizare proprie, în fața celor de la UTA Arad! Jocul de la ora 14:00 este unul capital, atât pentru Chindia, cât și pentru UTA! Ambele formații încearcă să se salveze în primul rând de retrogradarea directă! Echipa noastră vine după zece dueluri în care a bifat o singură victorie! Orice rezultat, în afara victoriei, ar însemna un dezastru pentru echipa noastră!
Din păcate, acum se joacă sub presiune! De aceea, fotbaliștii Chindiei au obligația de a intra pe teren determinați și concentrați!
„Ne deplasăm la Ploiești, unde dăm peste Chindia, o echipă incomodă și nu doar pentru noi, ci și pentru fiecare adversar din acest campionat al playout-ului. Ea se distinge printr-un spirit colectiv extrem de combativ, cu jucători care, indiferent de poziția pe care evoluează, dau dovadă de un angajament total. Sunt fotbaliști puternici, precum Popa sau Copper, dar au și jucători mobili, tehnici, care au abilitate și pe spații scurte, dar și pe pe spații largi în momentul în care acestea apar în spatele liniei de fundași. Mă refer în special la Neguț sau Popadiuc, jucători ne-au pus probleme și în trecut. Eu cred că tot ceea ce a trebuit să rezolvăm la nivelul problemelor întâmpinate în ultima etapă am rezolvat, sper să se vadă asta cu vârf și îndesat la nivelul evoluției individuale și colective. Iar dacă peste toate astea avem și spirit sunt convins că va veni și satisfacția rezultatului la final. Nici nu contează cum arată terenul, nici nu m-am gândit la asta, mai ales că am avut și noi o problemă similară în acest început de primăvară. Este clar că ne așteaptă un meci aprig, acesta este cuvântul care poate defini meciul de duminică, pentru care suntem obligați să fim pregătiți”, - Laszlo Balint, antrenorul „Bătrânei Doamne” (Sport Arad)
Formații probabile, în opinia celor de la Sport Arad
Chindia: Căbuz – Căpușă, Celea, Boldor, Dinu – Neguț, Popadiuc, Dulca, Șerban – Cooper, D. Popa.
UTA: Kucher – Vukcevic, Benga, Hoxhallari, Abeid – Batha, Anton – R. Pop, Ubbink, Roger – Postolachi.
Jocul va fi oficiat de:
Arbitru: Coza Ionuţ - Cernica
Asistent: Ghinguleac Radu Adrian - Bucureşti
Asistent: Slabu Stelian - Braşov
Rezervă: Robu Ovidiu - Chitila
Observator arbitri: Ionita Andrei - Bucureşti
Interesant medsajul postat pe pagina oficială a Chindiei
ZI DE MECI, ZI DE VICTORIE!
Astăzi întâlnim UTA Arad (Ploiești, ora 14.00), în etapa a cincea a play-out-ului Superligii. În sezonul regular, am remizat la Arad, 1-1, și am câștigat la Ploiești, 2-1.
Avem nevoie de victorie, avem nevoie de sprijinul vostru, al celor care ați fost mereu lângă noi, trebuie să câștigăm acest meci!
Așteptăm mesaje de încurajare pentru băieții noștri, cele mai bune vor rula pe tabela stadionului Ilie Oană înainte de startul meciului.
ÎMPREUNĂ REUȘIM! (Sursa AFC Chindia Târgoviște)
Foto: Sperăm că astfel de momente de bucurie după victorii contra celor de la UTA să se repete și după meciul de azi!