1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

chindiauclujprosport203febDambovitapenet, Superliga / Chindia Târgoviște a remizat, ieri, 2-2, cu U Cluj, pe ”Ilie Oană, la capătul unui meci în care băieții noștri au fost conduși cu 2-0. În prima repzriză, Cooper a irosit două ocazii de a marca într-un singur minut. Chamed a risipit și el o ocazie de a marca, atunci când a trimis balonul pe lângă poartă. În minutul 63, Chindia a primit o lovitură de pedeapsă, iar Neguț a transformat-o. În minutele de prelungiri, Chindia forțează egalarea, mai întâi prin Buș, făsă succes. Boldor a fost însă cel care a trimis mingea în poartă în minutul 90+5 și a stabilit scorul final, 2-2.



După acest joc, Chindia a ajuns la 30 de puncte, la egalitate cu FCU Craiova și Botoșani, dar ambele cu câte un joc mai puțin. 

Etapa viitoare, Chindia o va înfrunta pe Rapid București, pe 25 februarie, de la ora 20:00 


"O partidă frumoasă, cu o primă repriză mai puțin reușită din partea noastră, în care am primit și un gol. Nu știu ce s-a întâmplat, de ce am intrat așa timorați, cel puțin în primele minute. Repriza a doua a început la fel de prost, am primit un gol destul de repede, însă pe parcurs, lucurile s-au schimbat. Paradoxal, după 0-2, am devenit mai încrezători, am pus în pericol poarta și am ratat câteva ocazii. E un punct câștigat în ultima secundă, dar meritat", a spus Toni Petrea, pentru DigiSport. 

"O fază pe care nici nu am văzut-o, nu comentez arbitrajul și cât de mult ajută VAR-ul. Mi s-a spus că la o fază de offside, arbitrul nu trebuie să vină la monitor. Mi s-a spus că, la primul lor gol, a fost offside. Azi am avut poate cea mai slabă primă repriză, o să ne gândim de ce, pentru că în repriza a doua am arătat altfel, și tactic, și fizic, și ca atitudine și încredere. Principalul nostru obiectiv e salvarea, nu vrem să ne îmbătăm cu apă rece. Sunt echipe puternice și în partea a doua a clasamentului, nu renunță. Când nu câștigi tu, e greu să stai la mâna rezultatelor. Mă interesează rezultatele noastre și vrem să ne clasăm pe o poziție cât mai convenabilă. Mergem la Rapid, e o atmosferă frumoasă, chiar o să vorbesc cu băieții să se bucure de fotbal, pentru că acolo e o atmosferă care te face să te simți fotbalist", a mai declarat Toni Petrea. 

Etapa a 26-a
Chindia - U Cluj 2-2
CS Mioveni - Rapid 0-0

Hermannstadt - UTA (18 feb, 14.30)
Farul - Petrolul (18 feb, 20.00)
CFR - FC Argeș (19 feb, 17.00)
FCSB - Univ. Craiova (19 feb, 20.00)
FC Botoșani - Sepsi (20 feb, 17.00)
FCU Craiova - FC Voluntari (20 feb, 20.00)

Clasament
1.Farul 25 15 7 3 47-25 52
2.CFR Cluj 25 16 2 7 38-22 50
3.FCSB 25 14 5 6 42-29 48
4.Rapid 26 13 7 6 35-22 46
5.Univ. Craiova 25 13 5 7 32-24 44
6.Sepsi 25 10 7 8 41-23 37
7.Petrolul 25 10 3 12 24-32 33
8.FCU Craiova 25 8 6 11 29-29 30
9.Chindia 26 7 9 10 31-37 30
10.Botoșani 25 7 9 9 26-37 30
11. Voluntari 25 6 8 11 22-29 26
12.FC Argeș 25 6 8 11 19-34 26
13.Hermannstadt 25 9 7 9 27-26 25*
14.U Cluj 26 5 10 11 20-33 25
15.UTA Arad 25 5 8 12 24-35 23
16.CS Mioveni 26 3 9 14 19-39 18
*penalizare 9p - decizie federală

Etapa a 27-a
FCU Craiova - CS Mioveni (24 feb, 18.00)
UTA - Farul (24 feb, 20.30)
Sepsi - Hermannstadt - (25 feb, 14.30)
U Cluj - FC Botoșani (25 feb, 17.00)
Rapid - Chindia - (25 feb, 20.00)
FC Voluntari - Univ. Craiova (26 feb, 17.45)
FC Argeș - FCSB (26 feb, 20.30)
Petrolul - CFR (27 feb, 20.00)

Top marcatori
15 goluri: Duganzic (Rapid)
14 goluri: Compgno (FCSB)
10 goluri: Alibec (Farul), Paraschiv (Sibiu), Mailat (Botoșani)
9 goluri: Garita (FC Argeș)
8 goluri: ), A.Ivan (Univ.Craiova), Rondon (Sepsi)
7 goluri: Popadiuc (Chindia), Tudorie, Damașcan(Voluntari), Grozav (Petrolul)
6 goluri: Alhassan (Sibiu), Nemec (Voluntari), Irobiso (Petrolul), D.Popa (Chindia), Edjouma (FCSB)
5 goluri: Sefer (Rapid), Cordea (FCSB), Pitu (Farul), Crețu (Univ. Craiova), Otele (UTA), B.Rusu (Mioveni), Neguț (Chindia)

Statistică interesantă, pe pagina oficială a Chindiei

”SPIRIT DE LUPTĂ!
9 dintre cele 31 de goluri ale echipei noastre în acest campionat au fost înscrise după minutul 80.

3️ - Daniel Popa: cu FC Botoșani (2-2, min. 90+4), Universitatea Craiova(1-1, min. 90) și Petrolul Ploiești (2-1, min. 85)
2️ - Daniel Neguț: cu Farul (1-1, min. 90+1) și UTA (2-1, min. 81)
1️ - Cosmin Atanase, cu Petrolul (2-3, min. 81)
1️ - Esteban Orozco, cu CS Mioveni (1-0, min. 87)
1️ - Doru Popadiuc, cu FC Voluntari (3-0, min. 82)
1️ - Deian Boldor, cu Universitatea Cluj (2-2, min 90+5)”

 Foto: prosport.ro 

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii