Dambovitapenet, Superliga / Toni Petrea a fost nevoit să accepte faptul că echipa prgătită de el a trebuit să se mulțumescă doar cu un punct, deși după prima repriză mai toată lumea avea impresia că Târgoviștea va face scor! Vezi ce a declarat tehnicianul Chindiei și cum a reușit, totuși, să își laude elevii, chiar și după remiza, 1-1, la FC Argeș.
"Normal să fim supărați, după un meci pe care l-am controlat total. O primă repriză în care, dacă aveam 2-0 sau 3-0, nu cred că s-ar fi supărat nimeni. Am crezut că s-a terminat luna cadourilor, dar în repriza a doua, am mai făcut un cadou adversarilor, ca și cu Craiova. Se întâmplă, lipsă de comunicare, lipsă de concentrare sau superficialitate. Important e să revenim cât mai repede, pentru că ne distanțăm de grupul de echipe care sunt în față. Îmbucurător este jocul, atitudinea și îi felicit pe jucători, nu am ce să le reproșez, am creat o sumedenie de ocazii. Am suferit la fianlizare, poate trebuie să mai lucrăm la asta, pentru că am pus accent pe alte aspecte",
"Am venit din urmă, eram în urmă rău, laudele lor sunt trecătoare. E normală această tactică de adormire când joci cu o echipă. E greu să vii de pe ultimul loc, am câștigat câteva, dar după aia nu am mai reușit. Întâlnim acum echipe pe care, în proporție de 90%, le vom întâlni și în play-out, dar niciun joc nu este ușor, sunt surprize. Va veni și înjumătățirea, vedem unde ne clasăm" - Sursa: DigiSport