1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

tonipetrea2022dec31Dambovitapenet, Superliga / Chindia se reunește pe 3 ianuarie. Ce spune Toni Petrea, omul care a resuscitat echipa din Târgoviște, care părea condamnată la retrogradare. Vezi un interviu interesant postat de Liga Profesionistă de Fotbal! Vă invităm să citiți lucruri interesante spuse de antrenorul echipei noastre! 

”- Domnule Petrea, cum ați găsit-o pe Chindia, ce ați simțit în vestiar?
- Am venit într-un moment dificil, echipa nu avea nicio victorie. Jucătorii erau cu moralul la pîmânt, fără încredere. Trebuie să fim realiști, modești, să ne vedem de treabă și să ne realizăm obiectivul, menținerea în Liga I. Să ne pregătim conștiincios, să fim concentrați la ceea ce avem de făcut și totul va fi bine.

- După o perioadă bună, chiar foarte bună, a venit finalul de an cu trei înfrângeri la rând, 0-2 cu CFR, 0-2 cu FCSB și 0-3 cu Universitatea Craiova. Clasamentul s-a strâns în partea sa inferioară.
- Sunt câteva echipe despărțite de două-trei puncte. Mai sunt nouă meciuri din sezonul regulat, plus înjumătățirea. Ne vom lupta pentru fiecare punct. Chiar dacă am pierdut în aceste trei jocuri, cred că am arătat că putem să jucăm fotbal. E îngijorător faptul că am primit șapte goluri și nu am marcat niciunul.


- Cât de mult contează faptul că până la debutul play-out-ului echipa va fi în sfârșit acasă, la Târgoviște?
- Va fi un mare atu pentru noi să putem evolua acasă, după o perioadă atât de lungă de timp. Să vedem când se va putea juca, gazonul e excelent, va arăta frumos, sper cât mai curând să revenim pe stadionul unde echipa a jucat atâtea decenii. Suporterii au venit după noi peste tot, sunt sigur că la Târgoviște vor umple tribunele. Apreciez mult suporterii Chindiei, cu sprijinul lor vor da o încredere și mai mare jucătorilor noștri.


- Mutări în pauza de iarnă?
- Îmi doresc, dar nu poți să găsești foarte mulți jucători. Avem nevoie de întărirea lotului, însă vom vedea dacă se va materializa ceva din ce am discutat. E pauza, apoi reunirea, pe 23 ianuarie primul meci oficial din 2023, cu FC Argeș.


- Modelul dumneavoastră de antrenor?
- Jurgen Klopp e modelul meu. Am câteva echipe, câte una din fiecare campionat puternic, Liverpool, Real Madrid, Juventus, Marseille. Pe Klopp îl apreciez mult, a făcut performanță, este incredibil ce a reușit. Ce trăiri are pe marginea terenului, e ceva fantastic!


- Cu cine ați ținut la Mondialul din Qatar?
- Nu am avut favorite la Campionatul Mondial. Eu țin cu țara mea, cu România. Trebuie să fim optimiști, să sperăm că vom fi prezenți la următoarele turnee finale. Dacă suntem negativiști și aruncăm cu noroi în stânga și în dreapta, nu rezolvăm nimic. Cu încredere și cu unitate de grup, cred că naționala noastră ne va putea face din nou fericiți.”

Sursa: LPF 

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii