Dambovitapenet, Superliga / Jucătorii și antrenorii Chindiei au susținut obișnuita ședință foto de dinaintea startului de campionat. Au fost prezenți 25 de jucători, precum și toți membrii staff-ului tehnic. Fotografiile au fost deja postate pe siteul oficial al grupării, afcchindiatargoviste.ro. De notat că târgoviștenii au pozat într-un echipament complet nou, de culoare roșie, care cel mai probabil va fi cel de bază în campionatul 2022-2023. În prima etapă a noului sezon, Chindia se va deplasa la Botoșani, pentru jocul cu echipa locală, programat luni, 18 iulie, ora 18.30.
Vă prezentăm lotul complet al Chindiei Târgoviște pentru sezonul 2022-2023.
Lotul Chindiei (în paranteză numărul de pe tricou): Dinu Moldovan (1), Cătălin Căbuz (33), Lucioano Brînzea (61) – portari; Robert Nanciu (2), Constantin Dima (3), Daniel Celea (6), Cornel Dinu (15), Deian Boldor (25), Adrian Ioniță (88), Robert Riza (92), Tiberiu Căpușă (98) – fundași, Juan Passaglia (4), Modestas Vorobjovas (5), Marco Dulca (8), Cosmin Atanase (11), Nasser Chamed (17), Alexandru Petre (20), Andreas Mihaiu (23), Iulian Zamfir (28), Doru Popadiuc (59), Andrei Șerban (77), Denis Dumitrașcu (80), Alexandru Jipa (97 – mijlocași, Daniel Neguț (10), Cristian Cherchez (13) – atacanți; Adrian Mihalcea (antrenor), Irinel Voicu (antrenor secund), Dumitru Hotoboc (antrenor cu portarii); Bogdan Hetco (preparator fizic); Alin Draga (kinoterapeut); Victor Stan (maseur); Ionuț Marin (ofițer de presă).