1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

sandoilabanca2021Dambovitapenet, Liga 1 / Antrenorul Chindiei, Emil Săndoi, a prefațat meciul cu Sepsi, din etapa a 17-a a Ligii I, programat sâmbătă, ora 15.00, la Sfântu Gheorghe. Vă prezentăm declarațiile tehnicianului Chindiei, care, o să vedeți, sunt cât se poate de acide și, pe bună dreptate, după nedreptățile comise în jocul Chindia - Rapid. 

”Sunt îngrijorat, avem serioase probleme de lot. În afara jucătorilor accidentați, Baxevanos, Cantave și Cornel Dinu, avem trei jucători suspendați după meciul cu Rapid, mă refer aici la Corbu, Căpușă și Neguț. Greșelile făcute de anumite persoane ne costă și puncte, și jucători și ne transformă în echipa cea mai năpăstuită din campionat. Este inadmisibil, pierdem două puncte cu Rapid la modul cum a văzut toată lumea, nici nu vreau să îmi mai aduc aminte de alte meciuri, cu FCSB, cu Craiova. Li se acordă adversarilor un gol care trebuia anulat, în ultimele minute, în condițiile în care noi jucam cu doi oameni mai puțin. Stau și mă uit, ei se duc bine-mersi și arbitrează prin Liga Campionilor. În loc să fie concentrați la meciurile pe care le arbitrează și în campionatul nostru să nu facă greșeli, pentru că sunt la un anumit nivel internațional... Greșelile lor ne mai costă încă trei jucători. La Căpușă nu trebuia acordat al doilea galben, la Neguț la fel. Sunt șase jucători care ne lipsesc la meciul cu Sepsi. Ei sunt bine mersi, noi - fără puncte și fără jucători. Dacă tu greșești flagrant în campionatul nostru, după aceea te duci și arbitrezi în cupele europene. Poate și Chindia prindea play-off-ul anul trecut, dacă nu erau greșeli, și ajungea în cupele europene. Nu avem de unde să știm. De ce unii care greșesc să fie în cupele europene, iar alții, care muncesc, să nu fie pe nicăieri? Și să fie dezavantajați pe toate planurile.

Cu două campionate în urmă jucăm cu Sibiul, ni se anulează eronat un gol, Sibiul dă gol din penalty inventat. Ajungem la baraj... Anul trecut la fel, avem două penalty-uri clare într-un meci, nu ni se acordă niciunul (n.r cu FCSB, 0-2 la Giurgiu, 2 noiembrie 2020). Ne ducem la Mediaș, avem două penalty-uri, din nou, nu primim niciunul. Vine meciul decisiv pentru calificarea în play-off, la Pitești, 1-0 pentru noi, adversarul trebuia să aibă un jucător eliminat, nu se dă roșu, că doar noi primim roșii. Apoi penalty pentru FC Argeș, la o fază în care trebuia dictat fault în atac.

Câte puncte am putut să pierdem pe greșeli de arbitraj ... Este inadmisibil. În fotbal totul se leagă. În momentul în care obții un rezultat pozitiv, ca moral, ca atmosferă, altele sunt premisele pentru meciurile care urmează. Noi am fost ca la box, ne-a mai dat câte o directă, ne-am ridicat, ne-a mai dat una la ficat, iar ne-am ridicat, ne-a mai dat apoi și un uppercut după aia. Păi așa la nu știu câte meciuri? Noi suntem cei mai fraieri din tot fotbalul românesc?

Meciul cu Sepsi devine și mai greu. Vedeți, în ultimele patru deplasări nu am pierdut și nici nu am primit vreun gol. Avem două victorii și două remize (n.r 1-0 cu Mioveni, 2-0 cu UTA, 0-0 cu FC Argeș și 0-0 cu FC Botoșani). Este un sentiment de frustrare, muncești 90 de minute ca un sclav pe plantație, până la urmă trebuie să vorbim românește, tot încercăm să protejăm, să vorbim civilizat, dar la noi în România nu se poate așa ceva. Ne propunem un rezultat pozitiv, așa cum o facem de fiecare dată. am arătat că ne putem bate cu oricine, indiferent că este echipa de pe primul loc sau de pe ultimul.”

Vezi declarațiile video, aici
https://www.facebook.com/chindiaoficial/videos/323544525940352/

 

►Vrei să susții comunitatea www.dambovitapenet.ro? Atunci dă LIKE paginii noastre de facebook: - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/?ref=share_group_link, pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.

€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2021, vom împlini 9 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!

Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal

Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii