Dambovitapenet, Liga 1 / Echipa târgovișteană va profita de pauza competițională din Liga I pentru a efectua un stagiu de pregătire centralizată. Cantonamentul este programat în perioada 30 august - 4 septembrie, la Brașov. În ultima zi a stagiului, Neguț & .co vor susține un meci amical cu FC Brașov. Succes, Chindia!
"Vine bine această pauză din Liga I, pentru noi. Avem timp să reglăm ceea ce nu a mers în ultima perioadă. Sperăm să arătăm altfel cu Mioveniul, în primul meci oficial după întreruperea campionatului și să câștigăm cele trei puncte", a comentat pe subiect tehnicianul Chindiei, Emil Săndoi. Chindia a pierdut vineri la Voluntari, 1-2, și a rămas cu șase puncte la jumătatea turului de campionat.
Foto: AFC Chindia Târgoviște