1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

chindiaastraaprilie28Dambovitapenet, Liga 1 / Încă un meci bun făcut de Chindia, care ajunge la 360 de minute fără gol primit, în play-ou! Este o performanță uriașă, pentru gruparea noastră, care se află la doar câțiva pași de atingerea obiectivului, salvarea de la retrogradare, din punct de vedere matematic!

Revenind la meciul de ieri, trebuie să spunem că ambele formații au avut câte o ocazie uriașă! La Chindia, Neguț cade în suprafața de pedeapsă, între Merloi și Crepuljia și cere penalty, însă primește doar cartonaș galben(min.9)! De partea cealaltă, V.Gheorghe se trezește cu poarta goală, la degajarea greșită a lui Aioani, însă alunecă și portarul târgviștean prinde balonul (min.25)! Una peste alta, meciul a fost cumva echilibrat (posesie 49% - 51%), așa că în cele din urmă rezultatul este echitabil! Oricum, statistic, Chindia n-a mai primit gol de patru meciuri, în vreme ce Astra n-a mai marcat tot de patru! Să mai notăm șutul lui Dumitrașcu din afara careului, reținut de Lazar, pe fază (min.72) și ratarea lui Yameogo (79), care șutează dintr-un unghi mort, portarul giurgiuvean fiind și de astă dată atent. În rest, după 0-0, am avut 3-3 la șuturi pe lângă poartă, 6-6 la cornere și 2-2 la cartonașe galbene!

Iată și distribuțiile celor două echipe:
Chindia: Aioani – Căpușă, Iacob, Celea, Dinu – Neguț (72 - Yameogo), Rață, Dulca, Dumitrașcu – D.Popa (90 - Kocic), D. Florea (72 - Berisha). Antrenor: Emil Săndoi.

Astra: Lazar – De Sousa (15 - Raspopovic), Găman, Graovac, Bruno – Canadija, Crepulja, Șerban (15 - Balaure) – Merloi (63 - Stahl), V. Gheorghe, Wutrich (63 - Boe-Kane). Antrenor: Eugen Neagoe.

Etapa viitoare, Chindia Joacă la Arad (sâmbătă, 1 mai, de la ora 15,00).

Foto: AFC Chindia / Marius Tudor 

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii