1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

meci400Ieri, v-am prezentat opiniile oficialilor din Liga a 4-a, cu privirea la reluarea sezonului. Astăzi, revenim și cu o serie de idei sau propuneri, despre cum s-ar putea întâmpla acest lucru, plecând, desigur, de la opiniile celor care și-au exprimat, ieri, un punct de vedere.

 

Concret, până și conducătorii sau antrenorii echipelor sunt conștienți că nu se mai poate juca în condiții de igienă și securitate, principalul necaz fiind omologarea terenurilor în condiții neregulamentare! Atunci care ar fi soluția? În primul rând, din câte am aflat, săptămâna viitoare ar fi convocat Comitetul Executiv al Asiociației Județene de Fotbal, unde s-ar putea lua o hotărâre. Credem însă că în prealabil ar trebui consultați, măcar telefonic și reprezentanții membrilor afiliați - plătitorii de taxe și vize.

Cum toată lumea vede play-off, n-ar fi rău, chiar într-un număr restrâns, pe terenuri neutre, poate cu meciuri pe stadioanele echipelor implicate - dar fără ca ele să joace acasă! Cât despre retrogradare, varianta propusă de cei de la Urban Titu - cu înghețarea campionatului, fără să retrogradeze nimeni și Liga a 4-a, din toamnă cu 20 de echipe, dar în două serii - eventual Nord și Sud, pare de acceptat, cu câteva amendamente: cu dublu tur/retur și play-off, în patru, la final - primele două clasate din fiecare serie.

Ce facem cu Onoarea unde avem destule echipe plătitoare de taxe și vize și vor să joace? Singura soluție este și aici un play-off, poate cu mai multe echipe, eventual în 8, tot pe terenuri neutre. Poate primele 6 clasate , calificate direct, iar locurile 7-12 eliminatoriu pentru alte două locuri (tot pe terenuri neutre). De play-out nu ar mai fi cazul decât într-o singură serie, Nord, în Sud și Vest problemele fiind rezolvate, deja.

La Promoție, play-off între primele două clasate pentru promovare - pe teren neutru!

Sperăm ca AJF să găsească cele mai bune variante în ședința Comitetului Executiv, pentru a nu favoriza, ori nedreptăți pe cineva! Noi, ca de altfel și conducătorii echipelor, avem răbdare și încredere”…

 

Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii