Campionatul județean de fotbal s-a reluat de câteva săptămâni, dar după o pauză de mai bine de trei luni, AJF Dâmbovița nu este în stare să ne prezinte clasamentele reale! Este... rea intenție sau lipsă de respect, față de cei care plătesc taxe de participare? Sau, de ce nu, lipsă de competență!
O întrebare simplă: pentru ce percepeți, domnilor, taxe de participare, dacă nu sunteți în stare să organizați o competiție? Am înțeles, la Cupa României nu vă pricepeți la matematică, pentru a ajunge la 16-imile de finală, fără să vă bateți joc de echipe, dar chiar nu puteți să ține niște clasamente conforme cu realitatea? Unde vreți să ajungeți sau pe cine vreți să avantajați? Și pentru ca să nu creadă cineva că vorbim fără argumente, o să vă dăm exemple concrete, de la cele trei ligii!
Liga a 4-a
Cum este posibil, ca după mai bine de 6 luni de la pronunțarea unei decizii, Unirea Bucșani să figureze în clasament cu doar 6 puncte, când în realitate ”spartanii” au15!? Cum este posibil ca Viitorul ILCaragiale, echipă care luptă pentru evitarea retrogradării, să aibă10 puncte, când în realitate - conform aceleiași decizii de mai sus, are doar 7 puncte?
Liga a 5-a
Toată lumea știe că Bradul Moroeni s-a retras din competiție, iar Viitorul Bezdead a fost exclusă! Ei bine, sunt echipe care beneficiază de punctele din meciurile cu acele echipe! Luceafărul Dărmănești, Flacăra Șuța Seacă și Victoria Comișani au cu câte 3 puncte mai mult în clasament și chiar meciuri mai multe, într-o serie cu doar 17 echipe!
În seria Sud, Viitorul Mircea Vodă a fost exclusă din competiție în tur, prin decizia CCD, dar... figurează în clasament, iar 90% dintre echipe au bonusuri de puncte!
Liga a 6-a
Victoria 2017 Văcărești a fost admisă în campionat, din etapa a treia, dacă nu greșim, cu condiția omologării celor 3 meciuri nedisputate, cu 0-3. Ei bine, nici până astăzi, după ce s-a reluat campionatul, domnii de la AJF nu au omolgat cele trei meciuri, iar Fortis V.Lungă, Unirea Ogrea și Viitorul Pietrari figurează cu câte 3 puncte mai puțin în clasament!
Sunt doar câteva exemple din modul în care AJF Dâmbovița înțelege să organizaze și să trateze o competiție, de pe urma căreia încasează taxe și percepe amenzi sau penalități sportive!
Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.