Astăzi, avem noutăți din taberele următoarelor formații: Progresul Mătăsaru, Roberto Ziduri, Urban Titu, Sportul Voinești și Viitorul Caragiale. Vă ținem la curent cu tot apare nou în fotbalul județean! Indiferent de ligă! Mai ales că ”primul fluier” se apropie!
Progresul Mătăsaru și-a păstrat, în mare, același lot. Deocamdată, nimeni la capitolul veniri - o singură cerere, este drept, ceva mai veche, la plecări: Marius Perdun - care ar dori să joace din retur pentru AS Cojasca 2018.
Am aflat de ce pleacă Sorin Didă de la Roberto Ziduri! Didă - unul dintre jucătorii cu experiență din fotbalul dâmbovițean, nu s-ar fi despărțit de Roberto Ziduri, dacă n-ar fi fost legat de vicecampioana națională la fotbal tenis - Pro Activ Târgoviște! Preferă la Urban Titu, pentru că meciurile din Liga a 5-a, se joacă duminica. Să mai notăm, că în prima etapă a campionatului național 2019, Pro Activ Târgoviște, a câștigat turneul care s-a desfășurat, în paralel, la Aninoasa și Răzvad, instalându-se pe prima poziție în clasament. Etapa a 2-a este programată pe 8 martie, la Slatina.
Sportul Voinești a reușit să-și păstreze tot lotul. Ca noutăți, ar fi de notat: Stanciu (Viitorul IL Caragiale) și, probabil, Călinescu (FC Pucioasa) și juniorul titular de la Petrolul Târgoviște - Adrian Dumitrașcu.
Viitorul IL Caragiale nu și-a pierdut speranțele, deși trei dintre titulari au părăsit echipa: Stanciu (Sportul Voinești), Alin Andrei și Stere (ambii la Unirea Colibași). Lotul a foast completat rapid, cu Adrian Iordan (Olimpicii Ulmi), Daniel Toma și Mihai Costea (ambii de la Flacăra Moreni), Denis Iliescu (Atletic Bradu) și Gabriel Purcaru (Săgeata Gura Ocniței).
Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.