0.5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (1 vot)

cartonasrosu2După ce ne-am făcut de băşcălie cu dublele legitimări, declaraţii unor persoane care susțin că au plătit bani grei pentru a fi favorizați, iată că două decizii ale comisiilor judeţene au ajuns la Federația Română de Fotbal (FRF)!

 

După ce Voinţa Creţu nu s-a împăcat cu decizia Comisiei de Apel, privind omologarea rezultatului meciului cu Viitorul Gura Foii şi s-a adresat Comisiei de Disciplină a FRF, ieri, pe ultima... sută de metri, Flacăra Valea Mare a achitat şi ea taxa la aceeaşi „adresă”! Flacăra Valea Mare nu se împacă, se pare, cu omologarea rezultatului meciului cu PCM Argeşul Ungureni! Din câte ştim noi şi... o spune regulamentul, plus declaraţiile unor foşti membri ai staff-ului defunctei echipe AS Coada Izvorului, s-ar părea că vinovaţii litigiului se află în „curtea” AJF Dâmboviţa! Ei bine, alt necaz pe capul CCD, care trebuie să facă lumină în cazul Flacăra Valea Mare - Urban Titu (în teren 0-2), lăsat în pronunţare! Nu ştim prea multe amănunte, dar cu certitudine portarul Alex.Drăguşin - legitimat la Urban Titu, apare şi în formaţia ACS Vediţa Coloneşti - echipă cu acelaşi statut ca echipa dâmboviţeană! Să nu omitem două lucruri: Vediţa Coloneşti a participat la barajul de promovare în Liga a 3-a, în vară, jucând contra celor de la Bascov; şi pe carnetul jucătorului Alex Drăguşin (Urban Titu) -eliberat de AJF Dâmboviţa - ca fiind jucător nou legitimat, nu apre niciun fel de „istoric”, măcar din ultimii doi ani! Nu mai intrăm în amănunte, dar este cazul că unii membri ai comisiilor să mai răsfoiască regulamentele - unul din motivele pentru care subsemnatul şi-a dat demisia de la CCD - şi să cadă de acord asupra deciziilor! Prin vot, înscris în Procesul Verbal de şedinţă!

 

Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează!

 

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii