Astăzi este programată prima etapă intermediară a sezonului se toamnă, ediţia 2018-2019! „Capul de afiş” - după părerea noastră, la Conţeşti, unde se vor întâlni Unirea Răcari şi Voinţa Perşinari - două echipe care „promit”! Intră să vezi programul complet al rundei, cu scurte comentarii pentru fiecare meci în parte şi clasamentul la zi!
Cum spuneam, meciul zilei pare să fie cel de la Conţeşti. Nu trebuie să ocolim nici meciul de sub Leaota – care, luat după „aritmetica” oferită de clasament, este ceva mai „sus” decât primul. Alte meciuri echilibrate ar fi cele de la Viişoara - unde „spartanii” vor să confirme faptul că încă au rămas în „mână” sau de la Dragomireşti, unde oaspeţii par să fi rămas datori... Dar haideţi să luăm fiecare meci în parte şi să vedem unde mergem mâine, către seară...
Etapa a 3-a, marţi, 28 august, ora 18,00
CSM Fieni - Recolta Gura Şuţii
Sportul Voineşti - FC Brezoaele
Viitorul IL Caragiale - Progresul Mătăsaru
CS Coada Izvorului - Petrolul Târgovişte
Olimpicii Ulmi - Unirea Bucşani
Luceafărul Dragomireşti - Roberto Ziduri
Unirea Răcari - Voinţa Perşinari
Voinţa Vişina - Gloria Corneşti
Unirea Colibaşi - Unirea Ungureni
CSM FIENI - RECOLTA GURA ŞUŢII
Ambele echipe au reuşit maximum de puncte după primele 180 de minute, având şi... poftă de goluri! Cu siguranţă că vom asista la un meci deschis, la care va contribui şi gazonul excelent de sub Leaota. Noi credem că remiza este exclusă, mai ales că niciuna dintre combatante nu vrea să piardă contactul cu liderul, încă din start. Aşadar, alegem cum am spus: 1 sau 2!
VOINŢA VIŞINA - GLORIA CORNEŞTI
Să nu fim surprinşi dacă liderul va avea de furcă la Vişina! Nou promovată - Voinţa pare să se fi acomodat cu Liga a 4-a, chiar dacă sâmbătă a cedat la scor, dar după ce a condus cu 2-0! Încă o dată se dovedeşte că acest 2-0 este cel mai nesigur scor... intermediar! Totuşi, experienţa şi omogenitatea lotului oaspeţilor este principalul atu al alegerii noastre: X2...
UNIREA RĂCARI - VOINŢA PERŞINARI
Unirea este una dintre cele cinci echipe cu maximum de puncte, după primele două etape, chiar dacă trei dintre ele sunt câştigate la „masa verde”. Voinţa rămâne una dintre echipele capricioase ale ligii, care poate produce în orice moment „surprize” greu de anticipat. Aşa că cea mai bună alegere pare să fie „X pauză sau final”!
SPORTUL VOINEŞTI - FC BREZOAELE
Gazdele n-au intrat încă în ritmul Ligii a 4-a, ceea ce pune pe gânduri... Ori saltul a fost prea „brusc” pentru Sportul, ori „handicapul” dintre Onoare şi Liga a 4-a rămâne greu de recuperat! Cu o medie de 7 goluri la „pasiv” şi doar unul la „activ”, greu de crezut că astăzi gazdele vor reuşi să se impună în faţa unei echipe care vine la Voineşti cu... „media” amfitrionilor, la golaverajul general! Plus faptul că schimbările din intersezon de la Brezoaele, par să fie inspirate. Cel puţin deocamdată... Aşa că ni se pare imposibil ca noi să trecem de X2. Dacă Sportul reuşeşte, nu are decât s-o demonstreze că poate mai mult...
VIITORUL IL CARAGIALE - PROGRESUL MĂTĂSARU
Încă un debut de sezon cu stângul, pentru „cricoveni”, dar trebuie să recunoaştem că şi primii adversari au fost dintre cei mai incomozi şi cotaţi cu primele şanse la podium. Astăzi, Viitorul poate „progresa”, cu o singură condiţie: să nu intre la vestiare, cu „tabela albă”, pentru că după pauză va fi mult mai greu să-i... „convingă” pe oaspeţi că joacă în deplasare! Oricum, credem că de data asta, o dublă de 1X ar fi cea mai bună alegere...
CS COADA IZVORULUI - PETROLUL TÂRGOVIŞTE
Greu, dacă nu extrem de greu pentru amfitrioni să iasă din pasa neagră a debutului de sezon! Chiar dacă nici „găzarii” n-au rupt gura târgului până acum, Petrolul rămâne una dintre echipele care îşi pot intra „în mână” şi... peste noapte, la fel de bine cum pot produce oricând surpriza zilei! Noi nu vedem mai mult de X2!
OLIMPICII ULMI - UNIREA BUCŞANI
Pare să fie cel mai... spectaculos meci al zilei - ambele echipe jucând fără menajamente, iar după rezultate fiind tot la egalitate, chiar dacă în clasament diferenţa este de 4 puncte: 5-0 şi 1-1 Olimpicii, 3-0 şi... „2-2” - cu abandon, Unirea! Teoretic, ar fi „X pauză sau final”, dar un meci „olimpici” vs „spartani” nu prea are cum să se încheie „la pace”! Şi pentru că trebuie să alegem un semn, mergem pe 1...
LUCEAFĂRUL DRAGOMIREŞTI - ROBERTO ZIDURI
La... pomul lăudat să nu te duci cu sacul, pentru că s-ar putea să dai cu capul în zid(uri)! Ori plecarea lui Godinac a lăsat un gol în echipă, ori omogenizarea lotului se prelungeşte... Roberto a condus la Vişina - în meciul de debut, graţie unui autogol al noii promovate, fiind apoi egalată pe final, pentru ca sâmbătă să fie învinsă chiar pe teren propriu, de una dintre contracandidatele declarate la promovare - şi ea nou promovată! Cum-necum, Luceafărul stă pe „zero la adevăr” şi mai mult ca sigur că nu-şi va primi oaspeţii cu... braţele deschise! Un meci greu, mai ales pentru Roberto - care joacă cu presiunea rezultatului pe umeri! Este un meci de 1 sau 2...
UNIREA COLIBAŞI - UNIREA UNGURENI
Dintr-o echipă care se lupta pentru un loc pe podium, Unirea Ungureni a ajuns să caute ieşirea din subsolul clasamentului! Şi mai mult ca sigur că la Colibaşi va fi mai greu decât sub Leaota, să găsească „poteca” pe... nisipurile mişcătoare din lunca Cricovului Dulce! Este unul dintre meciurile cu „solist”, unde prima şansă o au gazdele...
Clasament
1.Corneşti 2 2 0 0 11-2 6
2.Gura Şuţii 2 2 0 0 12-4 6
3.Fieni 2 2 0 0 10-3 6
4.Brezoaele 2 2 0 0 7-1 6
5.Răcari 2 2 0 0 4-0 6
6.Ulmi 2 1 1 0 6-1 4
7.Mătăsaru 2 1 0 1 9-5 3
8.Perşinari 2 1 0 1 8-7 3
9.Dragomireşti 2 1 0 1 2-3 3
10.Colibaşi 2 1 0 1 6-8 3
11.Ziduri 2 0 1 1 1-2 1
12.Vişina 2 0 1 1 3-6 1
13.Petrolul 2 0 1 1 1-3 1
14.Bucşani 2 1 0 1 3-3 0
15.Ungureni 2 0 0 2 2-8 0
16.IL Caragiale 2 0 0 2 3-10 0
17.Voineşti 2 0 0 2 3-14 0
18.C.Izvorului 2 0 0 2 1-12 0
Top marcatori
5 goluri: I.Radu (G.Şuţii), Tănase (Perşinari)
4 goluri: M.Matei (Corneşti), Anghelescu (Fieni)
3 goluri: Dragnea (Corneşti), Gheboianu (Ulmi), Enache, Scripcaru (G.Şuţii), Ionescu (Fieni)
2 goluri: Guţă, Manea (Colibaşi), Marmandiu (Fieni), Mihăilescu (IL Caragiale), Necula (Perşinari), Georgescu (Ulmi), Enache, Marinaş (Brezoaele), Costache, Luca, Boboc, Ghe.Paraschiv (Mătăsaru)
Etapa a 4-a, 1 septembrie
Unirea Colibaşi - CSM Fieni
Unirea Ungureni - Voinţa Vişina
Gloria Corneşti - Unirea Răcari
Voinţa Perşinari - Luceafărul Dragomireşti
Roberto Ziduri - Olimpicii Ulmi
Unirea Bucşani - CS Coada Izvorului
Petrolul Târgovişte - Viitorul IL Caragiale
Progresul Mătăsaru - Sportul Voineşti
FC Brezoaele - Recolta Gura Şuţii
Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează!