Până la final au mai rămas patru etape, adică 360 de minute de joc! Atunci vom afla, cu certitudine, campioana judeţeană, dar mai ales dacă va avea drept de participare la baraj! Până atunci... promisiuni şi vorbe, din ambele părţi, la fel cum răzbat, de ici şi colo, zvonuri care nu denotă decât haosul din fotbalul dâmboviţean!
Sâmbătă, etapa a 32-a, care ne propune un cap de afiş, la Corneşti şi vreo 3-4 meciuri unde rezultatele s-ar putea „să nu reflecte” adevărata diferenţă valorică dintre combatante. Să nu care cumva să creada cineva că suntem atât de naivi şi trecem cu buretele, prea uşor, peste unele rezultate „ciudate”, dar cum nu avem probe, preferăm să-i lăsăm pe alţii să judece capacitatea organizatorilor de a păstra spiritul de fair play în competiţie. Din păcate, vorbim de.. fair play, precum de fata morgana... în pustiul Sahara... Sunt voci care ridică... tonul, doar atunci când sunt atinse în „punctele sensibile”, închipuindu-şi că am fi ... gazeta de perete a AJF-ului! Nu, domnilor, nu intrăm în contadictoriu cu nimeni, nici nu vrem să dăm explicaţii nimănui, la fel de bine cum de multe ori preferăm să ocolim subiectele de can - can! Oare câţi dintre conducătorii care au pierdut sau au câştigat meciuri... în mod dubios ori la „masa verde”, au recunoscut că au încălcat regulamentul şi spiritul de fari play? Toată lumea are pretenţia de a fi... „negustor cinstit”! Credeţi că suntem naivi să nu acceptăm ideea că sunt şi arbitri care fac „legea” în teren după bunul plac sau că avem delegări cu „dedicaţie” sau la „cerere”? Dar cine ar putea să ne ofere argumentele pro? Toată lumea sare de fund în sus, acuzând arbitrajul şi AJF-ul, comisiile, doar când pierde, uitând prea repede modul în care şi-au trecut în cont „unele” puncte! Ştiţi ce repede v-am pune pe tapet cel puţin 3-4 cazuri din ultimele două etape? Dar neavând probe, vă lăsăm pe voi să comparaţi rezultate unor echipe în decurs de numai 2-3 etape! Credeţi că weekendul viitor va fi altfel? Vă înşelaţi amarnic, pentru că vorbim de un fotbal în care mizeria a trecut de mult, de glezne!... * Ce ne (mai) oferă runda a 32-a? Să vedem programul complet şi abia după aceea să luăm pe rând fiecare meci în parte...
Etapa a 31-a, sâmbătă, 26 mai, ora 11,00
Petrolul Târgovişte - Unirea Colibaşi
Gloria Corneşti - Roberto Ziduri
Bradul Moroeni - CSM Fieni
Progresul Mătăsaru- Voinţa Perşinari
Unirea Ungureni - Viitorul IL Caragiale
FC Brezoaele- Unirea Bucşani
Olimpicii Ulmi- Flacăra Zăvoiu
Spic de Grâu Ghimpaţi - Luceafărul Dragomireşti
CS Coada Izvorului - Recolta Gura Şuţii
GLORIA CORNEŞTI - ROBERTO ZIDURI
Este unul dintre meciurile care vor decide, în mare măsură, titlul de campioană. Oricum, oaspeţii sunt prinşi între „ciocan şi nicovală” - adică între o contestaţie şi un apel, însă aşa cum cineva ne scria mai zilele trecute, Roberto îşi va vinde scump pielea. Nu va fi simplu nici pentru Gloria, însă meciul pare să fie un fel de... avanpremieră pentru sezonul viitor, când mai mult ca sigur, cele două echipe se vor lupta pentru titlu! Nu glumim, pentru că oaspeţii deja au deschis... lista transferurilor! Trecând peste, credem că meciul este de 1X...
PETROLUL TÂRGOVIŞTE - UNIREA COLIBAŞI
Dacă la Corneşti, Unirea n-a stat în teren decât vreo 10 minute, credem că de data asta nu va mai abondona meciul. Ce e „mult”, bate la ochi! Sigur, ambele echipe s-au cam văzut cu sacii în căruţă şi n-au decât obligaţia de a termina sezonul în picioare şi bine ar fi şi cu fruntea sus! Dacă Petrolul a câştigat cu Unirea Ungureni, nu vedem de ce n-ar reuşi s-o facă şi sâmbătă!
BRADUL MOROENI - CSM FIENI
Este singurul meci în care gazdele nu pot trimite un „11” în teren, decât dacă... oaspeţii închid ochii! Să fim serioşi, Bradul nu poate alinia la ora actuală două echipe „pe bune” - juniori şi seniori”, în aceeaşi zi! Aşa că ori meciul se joacă, la... mica înţelegere, ori durează vreo 10-15 minute.. cade „bradu” în cârca la 2-3 jucători, care vor ieşi accidentaţi!...
PROGRESUL MĂTĂRASU - VOINŢA PERŞINARI
Meci extrem de dificil pentru gazde, aflate totuşi la „cota 32”, o cotă care mai poate fi atinsă cu greu de ambele echipe de sub „linia retrogradării”! Sigur, în afară de „iarba verde” - unde se joacă meciurile, mai există şi... „masa verde” - unde se judecă meciurile! Aşa că nu trebuie să ne grăbim, iar Mihăiţă Ene n-are de ce să stea liniştit, mai ales când ştie că este aşteptat să calce pe bec, la... cotitură! Cu două deplasări - la Bucşani şi Fieni, Progresul are neapărată nevoie de cel puţin 3 puncte, din ultimele jocuri de acasă - cel de astăzi şi cel cu IL Caragiale! Credem că o remiză ar sta la îndemâna gazdelor!...
UNIREA UNGURENI - VIITORUL IL CARAGIALE
După 3-1 la Viişoara, „cricovenii” au dat cu oiştea-n gard la Gura Şuţii! Să mai avem parte de vreo minnune şi la Ungureni? Cam greu de crezut, mai ales când suntem siguri că trupa de pe malurile Cricovului Dulce şi-a făcut... lecţiile, socotind punctele cu Bradul Moroeni ca fiind cele care aduc supravieţuirea! Aşa că mai mult de limitarea scorului, nu prea vedem despre ce ar fi vorba, mai ales că Unirea n-a mai câştigat de vreo 4 etape!
FC BREZOAELE - UNIREA BUCŞANI
Se anunţă un meci frumos, mai ales că terenul de la Brezoaele permite un joc deschis, pentru două echipe care marchează mult. Este un meci fără „x”, cel puţin aşa îl vedem noi, dar cu goluri multe!
OLIMPICII ULMI - FLACĂRA ZĂVOIU
De la acel 9-2 cu Dragomireşti, Olimpicii n-au mai câştigat un meci, adică de vreo 6 etape, dacă nu greşim! Sigur, n-au jucat la Bucşani, dar nu vedem ce şanse aveau pe „Dalles Parc”! Poate că sâmbătă vor obţine cele 3 puncte, dacă nu cumva şi Flacăra Zăvoiu va prinde vreo zi, precum Viitorul IL Caragiale...
SPIC DE GRÂU GHIMPAŢI - LUCAFĂRUL DRAGOMIREŞTI
Cu 34 de puncte şi „apelul” în aşteptare, Luceafărul și-a cam făcut norma şi probabil că singurul obiectiv propus pentru finalul de sezon este să nu piardă pe teren propriu (n.r. - cu Coada Izvorului şi Petrolul)! Altfel, cine trece de 35 de puncte scapă şi de griji, iar la Ghimpaţi cam greu de răzbit, în faţa unei echipe care... legumeşte punctele!
CS COADA IZVORULUI - RECOLTA GURA ŞUŢII
Coada Izvorului pare să aibă un final de sezon groaznic! După Gura Şuţii, mai vine în... vizită Ziduri, plus deplasări la Dragomireşti şi Perşinari! Sigur, ar mai fi în joc o contestaţie, dar ştim cam cum este cu vrabia din mână şi cioara de pe gard! Dincolo de orice speculaţii, Recolta are prima şansă sâmbătă, dar s-au mai văzut şi „zile de excepţie” pentru echipele prinse la anaghie...
Clasament
1.Corneşti 30 27 2 1 172-27 83
2.Gura Şuţii 30 26 1 3 117-36 79
3.Ziduri 30 21 4 5 93-53 67
4.Ungureni 30 20 2 8 85-50 62
5.Perşinari 30 17 4 9 92-56 55
6.Olimpicii 29 15 2 12 91-55 47
7.Bucşani 29 13 3 13 96-65 42
8.Fieni 29 12 6 11 78-78 42
9.Colibaşi 30 11 4 15 56-59 37
10.Brezoaele 30 11 2 17 71-77 35
11.Petrolul 30 11 2 17 66-78 35
12.Dragomireşti 30 10 4 16 74-95 34
13.C.Izvorului 30 9 5 16 62-97 32
14.Mătăsaru 30 10 2 18 60-107 32
15.IL Caragiale 30 10 2 18 41-90 32
16.Ghimpaţi 30 8 0 22 51-81 24
17.Zăvoiu 29 7 2 20 55-129 23
18.Moroeni 30 5 3 22 40-170 18
Etapa a 32-a, sâmbătă, 2 iunie, ora 11,00
Petrolul Târgovişte - Unirea Colibaşi
Gloria Corneşti - Roberto Ziduri
Bradul Moroeni - CSM Fieni
Progresul Mătăsaru- Voinţa Perşinari
Unirea Ungureni - Viitorul IL Caragiale
FC Brezoaele- Unirea Bucşani
Olimpicii Ulmi- Flacăra Zăvoiu
Spic de Grâu Ghimpaţi - Luceafărul Dragomireşti
CS Coada Izvorului - Recolta Gura Şuţii
Top marcatori
49 goluri: M.Matei (Corneşti)
41 goluri: A.Dinu (Bucşani)
36 goluri: Leţu (Ungureni)
30 goluri: Ionescu (Fieni)
28 goluri: Huţuşoru (Perşinari)
27 goluri: Iliescu (Ulmi)
26 goluri: Nedelea (Corneşti)
24 goluri: Albu (Petrolul)
23 goluri: I.Radu (Gura Şuţii)
22 goluri: Bratu (Petrolul)
21 goluri: Tudorache (Brezoaele), Stănescu (Gura Şuţii)
20 goluri: M.Enache (Brezoaele)
19 goluri: Enescu (Corneşti), M.Ioniţă (Ziduri)
18 goluri: Olteiu (Ziduri), Mihai Constantin (C.Izvorului)
17 goluri: Mîndru (Corneşti), Mihai Constantin (C.Izvorului), Costache (Mătăsaru)
15 goluri: (Corneşti), Vlădescu (Ulmi), Iosif (Fieni), Cr.Petre (Zăvoiu)
14 goluri: Ed.Gheboianu (Ulmi), Cr.Constantin (Dragomireşti), I.Tudor (Ghimpaţi)
13 goluri: Paraschiv (Colibaşi), O.Dinu (Dragomireşti), Dragnea (Corneşti), Cobori (Ulmi) Zidăroiu (Bucşani)
12 goluri: Puică, Ciocîrdaru (Bucşani), Dumitru (Ungureni), Mihăilescu (Perşinari)
11 goluri: Florea (Ungureni), I.Enache (Gura Şuţii), C.Şerban (Perşinari)
10 goluri: I.Palaş (Dragomireşti), Mihai Dragotă (Zăvoiu)
9 goluri: A.Enescu (C.Izvorului), Florescu, Tănase (Perşinari), Apetrăchioaie (Mătăsaru), A.Andrei (Zăvoiu)
8 goluri: Tronaru (Ulmi), N.Radu, Calofir (Corneşti), Sacagiu (Ungureni), Anghelina, Zafiu (Ziduri), Alexandru, Soare (Dragomireşti), Stere (IL Caragiale)
7 goluri: V.Georgescu (Ulmi), Pilă (Brezoaele), Petruţu (G.Şuţii), Matei, M.Popa (Ghimpaţi), Baicu (C.Izvorului), Nicolae (Corneşti)
6 goluri: M.Ionică (Gura Şuţii), Dragomir (Bradul), G.Mădăran (Ulmi), Ghiţă (Corneşti), Manea (Colibaşi), Boboc (Mătăsaru), Tică Dan (Petrolul), Vlad (Fieni)
5 goluri: C.Ion, Negulescu, Manole (G.Şuţii), Luca, Pădure (Mătăsaru), N.Radu (Dragomireşti), Didă, Bran (Ziduri), Prisăcaru, (Petrolul), B.Popescu, Zaharia (Perşinari), Fl.Cernea (Fieni), Lungeanu (Corneşti), R.Popescu (Ulmi), M.Dumitrescu, Grădinaru (IL Caragiale), Tuţă, Alexandru (Zăvoiu), Fl.Căldăraru (C.Izvorului)
Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează!