1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

cartonasrosu2Trebuie să recunoaştem că în urma materialelor noastre au apărut reacţii pro şi contra la situaţia echipei Bradul Moroeni, aflată la un pas de retragere. De ce (doar) Bradul Moroeni? Simplu: doar conducerea echipei de sub Leaota ne-a contactat, dar problema fotbalului dâmboviţean este cu totul alta!

 

Startul sezonului de primăvară se apropie cu paşi repezi, la fel de bine cum se apropie şi... Adunarea Generală pentru alegeri! Ce legătură este între cele două evenimente? În primul rând, una legată de regulament! Fără a fi partizanii cuiva, încălcând regulamentul, vrem să fim expliciţi: o echipă nu poate fi acceptată în competiţie cu datorii! Regulamentul AJF spune clar: „neachitarea în termen de 10 zile a penalităţilor sportive dictate de CCD se sancţionează cu neprogramarea echipei respective la jocuri”! Conducătorii de la Bradul Moroeni ştiu acest lucru şi nu vor să ajungă în situaţia de a fi neprogramaţi şi excluşi din competiţie! Mai mult, haideţi să ne amintim că „cineva” din AJF Dâmboviţa, peste hotărârea CCD, a decis în sezonul trecut acceptarea unor echipe - una chiar de Liga a 4-a, cu datorii financiare. Dincolo de situaţiile în care au fost puşi arbitrii şi observatorii – unele „penibile” - s-a ajuns, în cele din urmă, la ceea ce se ştia: excluderea echipei din competiţie! * Este an electoral - în joc este scaunul preşedintelui AJF şi alegerea noului Comitet Executiv. Chiar și așa, nu credem că pentru câteva voturi în plus s-ar ajunge la acceptarea echipelor cu datorii, în competiţie…* Ştim clar că Bradul Moroeni este într-o situaţie dificilă, la fel ca multe alte echipe, care au facturi restante de achitat. La fel de bine, ştim că la Moroeni sunt (şi) oameni care vor ca echipa să joace, încercând să... amâne achitarea datoriilor mai către vară! Am spus-o şi o mai spunem, din surse sigure: au fost echipe şi destule, care au fost programate având datorii mari, pe motivul că „trebuie să mai închidem ochii - nu are lumea bani”! Punem o singură întrebare: de ce s-a ajuns ca Bradul Moroeni - pentru că despre asta vorbim, să aibă astăzi, de achitat... 3.200 de lei? Că doar nu a fost sancţionată de... Crăciun sau Anul Nou? La fel ca multe alte echipe aflate în aceeaşi situaţie! Cine a permis încălcarea regulamentului? Îmi amintesc de o întrebare pe care am pus-o cu ceva vreme în urmă, la care am primit un răspuns care m-a determinat să renunţ: „Noi, cei de la CCD, nu suntem... perceptori, să urmărim achitarea penalităţilor sportive. Are cine s-o facă!” Ei bine, se pare că n-a făcut-o nimeni sau nu s-a vrut, pentru că n-am văzut nici măcar o echipă din campionatul judeţean, penalizată cu puncte pentru neachitarea penalităţilor sportive. Atunci de ce să fie... loviţi arbitri, dacă sancţiunile - chiar şi cele disciplinare, se dau doar ca să existe un proces verbal. Să nu uităm că au fost sancţiuni dictate joi şi... şterse mai „apoi”!

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii