2 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (3 voturi)

meci006marcestiIndiferent ce s-ar spune, meciul de la Gura Şuţii este cel mai important al sezonului de toamnă, cel puţin din două motive: este un joc între primele două clasate - la ora jocului, aşa că s-ar putea să cunoaştem ceva mai devreme campioana de toamnă, plus orgoliile, ambiţiile dintre combatante sau determinarea fotbalistilor...

 

Aşadar, aici nu mai este vorba de „meciul zilei” - având în faţă, aşa după cum am mai spus-o, nici mai mult, nici mai puţin decât derbiul de toamnă: Recolta Gura Şuţii vs Gloria 2015 Corneşti! * Sigur, nici meciul de la Perşinari nu este unul de ocolit, cum nici cele da la Bucşani sau Fieni... Aşadar, o rundă de la care aşteptăm multe...

RECOLTA GURA ŞUŢII - GLORIA 2015 CORNEŞTI
Să (mai) facem referire la meciul din primăvară? Poate că situaţia de moment, la vremea respectivă, ne scuteşte de alte comentarii, aşa că trecem peste acel 0-5 şi să ne raportăm la ora derbiului de sâmbătă * Recolta şi-a pregătit în cele mai mici amănunte meciul, ajungând până la o reevaluare a lotului - pentru a elimina eventualele contestaţii, ajungând până la demiterea antrenorului, deşi s-ar putea vorbi în acelaşi timp şi despre o demisie a lui Marinică Ionică * De partea cealaltă, Nelu Radu nici nu vrea să pomenească de... incertitudine asupra rezultatului final, punând un eventual eşec, pe seama arbitrajului. Chiar - nu vom mai avea „arbitri străini”? Una peste alta, daţi-ne voie să mergem pe mâna oaspeţilor - o echipă mai omogenă, cu un plus în ceea ce priveşte valoarea lotului şi de ce nu, ceva mai lipsită de „frământări”. Aşa că un X2 credem că pare să fie suficient...

CSM FIENI - FC BREZOAELE
Sub Leoata se vor afla faţă în faţă două echipe cu evoluţii contradictorii, dacă nu în salturi * Suntem tentaţi să alegem o dublă cu trimitere către tabăra gazdelor, deşi n-ar fi exclus ceva mai mult, însă rezultatele oaspeţilor în ultimele deplasări ne cam scutesc de emoţii. Credem că 1X „acoperă” perfect meciul...

VOINŢA PERŞINARI - UNIREA UNGURENI
Gazdele vin după două meciuri care ne cam bagă în ceaţă: 5-3 cu Olimpicii Ulmi şi 1-3 la Brezoaele! Oaspeţii - după un 4-3 la vecinii de la Dragomireşti şi o remiză - pe teren propriu - smulsă pe final şi cu un om în plus, în faţa revelaţiei sezonului - Roberto Ziduri * Va fi, mai mult ca sigur, un meci... crâncen, care se învârteşte în jurul unui „X pauză sau final”, însă ceva ne face să credem că până la urmă, cu ceva „voinţă”, gazdele vor reuşi să tragă... spuza pe turta lor!

ROBERTO ZIDURI - BRADUL MOROENI
După ce au rezistat la Ungureni, conducând mare parte din meci, Roberto porneşte cu prima şansă în faţa Bradului, aflat cam în... bătaia vântului! Este, zicem noi, un prim meci de „solist 1”...

VIITORUL IL CARAGIALE - OLIMPICII ULMI
Meci extrem de greu pentru gazde, o echipă cu un viitor cam... sumbru, mai ales că următorul „musafir” va fi Unirea Ungureni! Cât despre meciul de sâmbătă, nu prea vedem cum amfitrionii ar putea ieşi... „uscaţi” la malul Cricovului Dulce. Este un meci în care oaspeţii pleacă, de departe, cu prima şansă...

UNIREA BUCŞANI - UNIREA COLIBAŞI
Un meci frumos, în care „oamenii de gol” ai ambelor tabere îşi vor lăsa, cu certitudine, amprenta asupra rezultatului final. Nu putem să anticipăm decât un joc de „3+”, dar cu siguranţă că nu vom avea remiză!...

PETROLUL TÂRGOVIŞTE - FLACĂRA ZĂVOIU
Flacăra în curtea... găzăriei! Din păcate, „făclia” din Zăvoi abia mai pâlpâie, aşa că nu vedem o problemă prea mare pentru trupa lui Gogu Bucurică, în rezolvarea meciului. Să avem parte de vreo surpriză? N-ar fi exclus, dar nici prea uşor de crezut!

LUCEAFĂRUL DRAGOMIREŞTI - PROGRESUL MĂTĂSARU
Două echipe cu foame de puncte! Zestrea celor două, adunată, abia face cât punctajul echipei clasate imediat sub podium, iar de „jos” se simte deja „căldura” zonei fierbinţi, zonă aflată la doar 2-3 puncte. După valoarea lotului este un meci de 1, după cum joacă în ultima vreme gazdele, n-ar trebui să ne mire nici o remiză...

CS COADA IZVORULUI - SPIC DE GRÂU GHIMPAŢI
O remiză n-ar încălzi pe nimeni, chiar nici gazdele n-ar fi mulţumite cu un punct, atâta vreme cât meciul de sâmbătă este unul de „6 puncte”! Aşa că fără să ne complicăm, mergem pe o variantă... simplă: 12!

Programul complet al etapei a 12-a - 21 octombrie
Roberto Ziduri - Bradul Moroeni
CSM Fieni - FC Brezoaele
Voinţa Perşinari - Unirea Ungureni
Viitorul IL Caragiale - Olimpicii Ulmi
Unirea Bucşani - Unirea Colibaşi
Petrolul Târgovişte - Flacăra Zăvoiu
Luceafărul Dragomireşti - Progresul Mătăsaru
CS Coada Izvorului - Spic de Grâu Ghimpaţi
Recolta Gura Şuţii - Gloria 2015 Corneşti

Clasamentul la zi
1.Corneşti 11 10 0 1 65-8 30
2.Gura Şuţii 11 10 0 1 34-11 30
3.Ungureni 11 8 1 2 31-18 25
4.Ziduri 11 7 2 2 32-20 23
5.Olimpicii 11 6 2 3 31-23 20
6.Colibaşi 11 6 1 4 30-19 19
7.Fieni 11 5 3 3 34-27 18
8.Bucşani 11 5 1 5 47-29 16
9.Brezoaele 11 5 1 5 25-22 16
10.Petrolul 11 4 1 6 17-25 13
11.Mătăsaru 11 4 0 7 18-47 12
12.Perşinari 11 3 2 6 34-29 11
13.Dragomireşti 11 3 2 6 26-38 11
14.Moroeni 11 3 2 6 19-33 11
15.C.Izvorului 11 3 2 6 16-33 11
16.Ghimpaţi 11 3 0 8 19-37 9
17.Zăvoiu 11 2 1 8 19-50 7
18.IL Caragiale 11 1 1 9 10-38 4

Top marcatori
20 goluri: DINU (Bucşani)
15 goluri: Leţu (Ungureni), Nedelea (Corneşti)
14 goluri: M.Matei (Corneşti)
13 goluri: Ionescu (Fieni),
12 goluri: Paraschiv (Colibaşi)
11 goluri: Huţuşoru (Perşinar, I.Tudor (Ghimpaţi)
10 goluri: Iliescu (Ulmi), M.Ioniţă (Ziduri)
9 goluri: Ciocîrdaru (Bucşani), Albu (Petrolul), O.Dinu (Dragomireşti)
8 goluri: Vlădescu (Colibaşi), Iosif (Fieni)
7 goluri: Mîndru (Corneşti), Puică (Bucşani)
6 goluri: M.Ionică (Gura Şuţii), Enescu, Dragnea (Corneşti), Olteiu (Ziduri), Cr.Constantin (Dragomireşti), M.Enache (Brezoaele), Cr.Petre (Zăvoiu)
5 goluri: Florescu (Perşinari), Costache (Mătăsaru), I.Enache (Gura Şuţii), Luca (Mătăsaru), Bratu (Petrolul)

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii