5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (1 vot)

zidurivoinesti20223Dambovitapenet, Liga 4 / Este momentul derbiului de toamnă, pentru că nu ne hazardăm - deocamdată - să-l numim al sezonului, atâta vreme cât nu s-a încheiat nici prima parte a campionatului! Orcium, meciul de la Odobești ține afișul rundei de sâmbătă și probabil că va decide campioana de toamnă. Dar să vedem, cum arată programul complet al rundei, clasamentele la zi și meciurile etapei viitoare. 



Etapa a 10-a, sâmbătă, 21 octombrie, ora 11.00
Viitorul Voinești - Voința Tătărani
FC Potlogi - Săgeata Braniștea
Unirea Bucșani - Recolta Gura Șuții
Flacăra Șuța Seacă - AFC Brezoaele
Străjerii Răzvad - Libertatea Urziceanca
CSM Fieni - Viitorul Ocnița
Roberto Ziduri - Urban Titu
ACS Burduca - Bradul Moroeni


Roberto Ziduri - Urban Titu
Cum spuneam ceva mai sus, este meciul rundei, dacă nu cumva al toamnei, mai ales că se vor afla față în față primele două clasate - aflate la egalitate de puncte, departajate de golaveraj. În sezonul trecut - când Roberto a terminat cu 10 puncte peste Urban Titu, gazdele de sâmbătă s-au impus în ambele întâlniri directe: cu 3-2 la Titu și 2-1 la Odobești! În meciul de sâmbătă, ar trebui să abordăm declarația unuia dintre jucătorii de la Ziduri, care afirma că nu Titu este adversarul de care s-ar teme - ci Recolta Gura Șuții! Oricum, până atunci, Roberto este obligat să învingă Titu. Cert este că oaspeții au și cel mai bun atac, dar și cea mai bună apărare din ligă, ceea ce ne determină să afirmăm că meciul este deschis oricărui rezultat! Suntem convinși că meciul va fi unul dominat de fair-play și, de ce nu, sperăm că va avea multe goluri, spre satisfacția celor prezenți. Credem că în număr mare!

Unirea Bucșani - Recolta Gura Șuții
Cu siguranță că Recolta va juca cu gândul la victorie, dar și la meciul de la Odobești, în speranța că rezultatul indirect, îi va permite să se apropie de cele două! Dar să nu credem că meciul de pa Dalles Parc va fi unul ușor, chiar dacă în sezonul trecut s-a impus cu 3-2! Sigur, nu este de comentat faptul că și de această dată oaspeții pornesc cu prima șansă, dar... balonul este rotund!

FC Potlogi - Săgeata Braniștea
Gazdele încă nu și-au pierdut speranțele în ideea unui loc în cvartetul fruntaș, astfel că vor ținti, cu siguranță, victoria, chiar dacă vor avea în față un adversar extrem de ambițios!

Viitorul Voinești - Voința Tătărani
Un meci al orgoliilor, așa cum au fost întotdeauna întâlnirile dintre cele două echipe. Credem că experiența va fi atuul gazdelor, ceea ce ne face să credem că nu vor scăpa victoria!

Flacăra Șuța Seacă - AFC Brezoaele
Dacă amfitrionii stau ceva mai liniștiți, oaspeții privesc deja cu îngrijoare către poziția din clasament! N-ar fi exclus ca după meciul de sâmbătă, situația să fie cam aceeași! Dar cum speranța moare ultima, dați-ne voie să nu ne pronunțăm asupra finalului, meciul fiind, cu certitudine - unul de triplă!

CSM Fieni - Viitorul Ocnița
Grea deplasare pentru ”lnterna roșie”, atâta vreme cât nici sub Leaota lucrurile nu stau prea bine! Cert este că părerea noastră se îndreaptă către o victorie a ”muntenilor”!

Străjerii Răzvad - Libertatea Urziceanca
Străjerii sunt obligați să câștige, dar nu va fi așa de simplu, cum am fi spus-o cu ceva vreme în urmă! Libertatea este o echipă care nu glumește - indiferent de adversar, așa că meciul se anunță unul de ”care pe care”!

ACS Burduca - Bradul Moroeni
”Cucuvelele negre” stau ceva mai bine în clasament și cu siguranță vor căuta să nu-și taie... craca de sub picioare! La fel de bine, nici Bradul nu vine doar pentru a face act de prezență! Ne așteaptă un meci deschis, cu multe goluri, unde nu prea are ce căuta remiza!

Clasament
1 ACS Urban Titu 9 8 1 0 48 5 25p
2 ACS Roberto Ziduri 9 8 1 0 36 8 25p
3 ACS Recolta Gura Sutii 9 7 0 2 35 14 21p
4 ACS Viitorul Voinesti 9 6 2 1 14 7 20p
5 FC 1976 Potlogi 9 5 3 1 36 14 18p
6 ACS Sageata Branistea 9 4 2 3 20 20 14p
7 FC Flacara Suta Seaca 9 4 1 4 25 24 13p
8 CS Libertatea Urziceanca 1990 9 3 4 2 23 23 13p
9 ACS CSM Fieni 9 4 1 4 23 28 13p
10 ACS Burduca 9 4 0 5 16 16 12p
11 ACS Strajerii Razvad 9 2 2 5 16 29 8p
12 ACS Vointa Tatarani 9 2 0 7 15 35 6p
13 CS Bradul Moroeni 9 1 2 6 17 29 5p
14 ACS Unirea Bucsani 9 1 1 7 11 28 4p
15 AFC 1948 Brezoaele 9 1 1 7 17 40 4p
16 AFC Viitorul Ocnita 9 1 1 7 6 38 4p


Etapa viitoare
Recolta Gura Șuții - Viitorul Voinești
Voința Tătărani- FC Potlogi
Săgeata Braniștea - ACS Burduca
FC Brezoaele - Unirea Bucșani
Libertatea Urziceanca - Flacăra Șuța Seacă
Viitorul Ocnița - Străjerii Răzvad
Urban Titu - CSM Fieni
Bradul Moroeni - Roberto Ziduri



________
INFO
Te poți înscrie în grupul nostru de facebook, pentru a fi la curent cu toate știrile care apar, în fiecare zi! Click pe linkul alăturat: https://www.facebook.com/groups/566562406689042/

€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2023, vom împlini 11 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!

Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal

Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii